Acasă Actualitate Copiii care beau lapte în mod regulat primesc un aport mai mare...

Copiii care beau lapte în mod regulat primesc un aport mai mare de nutrienţi

DISTRIBUIȚI

Calciul este unul dintre cele mai importante minerale de care copiii au nevoie în procesul de dezvoltare, regăsit mai ales în lapte. Numeroase studii demonstrează că deficitul de calciu este o problemă comună în rândul copiilor, întrucât aceştia nu consumă suficient lapte. Pentru o creştere sănătoasă şi armonioasă, NESTLÉ Nesquik recomandă un consum regulat de lapte, pentru a asigura nivelul de calciu necesar organismului.
Obiceiurile alimentare ale copiilor au repercusiuni asupra sănătăţii pe termen lung şi pot consolida sau distruge oasele în curs de dezvoltare. Calciul a fost mereu asociat cu dezvoltarea unui sistem osos puternic.
Un studiu citat de NESTLÉ Nesquik, realizat recent în SUA, a relevat date importante legate de aportul de calciu al copiilor. La studiu au participat 164 de copii cu vârste între 2 şi 16 ani, dintre care 88 de băieţi şi 76 fete. Analizând dieta acestora, s-a demonstrat că doar 15% dintre copiii cu vârste de peste 11 ani consumau cantitatea recomandată de calciu.
În plus, Institutul Naţional de Sănătate din SUA şi Academia de Pediatrie din SUA susţin că mai puţin de 50% dintre copii sub 10 ani primesc aportul necesar de calciu. În timpul pubertăţii şi al adolescenţei, se dezvoltă 50% din masa osoasă, de aceea nivelul ridicat de calciu este esenţial. Conform Academiei de Pediatrie din SUA, consumul mediu de calciu al unui copil de 12 ani este de 850 de mg/zi, cu 450 mg mai puţin decât cantitatea recomandată pentru această vârstă.
Organismul îşi construieşte rezerva necesară de calciu în primul rând din produse pe bază de lapte, care au cea mai mare concentraţie de calciu. De aceea, NESTLÉ Nesquik recomandă părinţilor să includă în dieta copiilor alimente ce conţin lapte.
„Calciul este unul dintre cele mai importante minerale de care copiii au nevoie în dezvoltare, însă atât la nivel mondial, cât şi în România, mulţi copii se confruntă cu deficitul de calciu, problemă ce poate avea consecinţe grave asupra sănătăţii. De aceea, părinţii trebuie să se asigure că cei mici consumă lapte sau produse lactate pentru ca ei să se dezvolte în mod sănătos. Părinţii ar trebui să includă în alimentaţia copiilor minim două porţii de lapte în fiecare zi”, spune Elena Casapu, specialist în nutriţie Nestlé România.
Cantităţile recomandate de calciu pe grupe de vârstă sunt: 800 mg pentru copiii cu vârste între 4 şi 8 ani şi de 1300 mg, pentru cei care au între 9 şi 18 ani.

Comentarii

comentarii