Acasă Actualitate Copiii Timișoarei, în siguranță! Fără alcool, droguri, violență și bullying

Copiii Timișoarei, în siguranță! Fără alcool, droguri, violență și bullying

DISTRIBUIȚI

Vacanță în siguranță! Acțiune de informare și prevenire cu caracter antidelictual și antivictimal, la Timișoara. Când vine vorba de siguranța copiilor nu trebuie să facem compromisuri!

Așa s-ar putea rezumă pe scurt evenimentul organizat joi la Cantina socială pentru beneficiarii serviciilor sociale oferite de municipalitate prin DASM Timișoara de la Complexul de servicii Sfântul Fracisc, dar și ai Centrului de Urgență și Criză Pădurea Verde, precum și ai Centrului Sfântul Nicolae.

Câteva zeci de copii și adulți au participat astăzi la acțiuni preventiv-educative realizate de specialiști din cadrul Inspectoratului de Poliție al județului Timiș – Biroul de Prevenire, Agenției Naționale Antidrog – Centrul Județean Timiș , din cadrul Biroul Siguranță Școlară precum și Serviciul Rutier.

Reprezentanții instituțiilor prezente au desfășurat activități de conștientizare a efectelor privind consumul de tutun, alcool și droguri, informare privind codul rutier, furt, violență, bullying și alte informații specifice. Copiii au avut posibilitatea să ia contact direct cu echipamentele și autospecială folosită de polițiști în intervențiile zilnice, au testat și experimentat ochelarii speciali care imită optic efectele consumului de alcool și droguri.

Cei prezenți, marea majoritate beneficiari ai cantinei sociale, proveniți din familii cu risc crescut de marginalizare s-au bucurat și au simțit implicarea comunității. Astfel, la finalul evenimentului au putut lua acasă o jucărie, o haină și câte o felie de pepene, oferite în cadrul Campaniei Tu poți renunța? organizată de Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara.

Cei mai atenți copii au fost răsplătiți, în urmă unui răspuns corect cu o pereche de role (de asemenea donată de un timișorean cu suflet mare în cadrul campaniei) și cu alte premii surpriză.

Cei prezenți au putut află informații utile cu privire la cele mai noi proiecte sociale derulate de DASMT cu accent pe dezvoltarea comunitară: PRO Freidorf și COMunitate TM.

Vă reamintim că acțiunea Campania „Tu poți renunța?” a Direcției de Asistență Socială continuă!

Timișorenii cu inima mare, care pot și vor să doneze alimente, produse de igienă, lenjerii de pat, lenjerii de corp, încălțăminte, haine, jucării, rechizite sunt așteptați zilnic, de luni până vineri, între orele 8.00 și 16.00 pe stradă Plavoșîn nr. 21 (zona Mehala), persoană de contact Corina Eva – 0356/416050.

Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara continuă pentru al patrulea an campania „Tu poți renunța?” și mulțumește în numele fiecărui om care primește în aceste zile generozitatea timișorenilor cu inima bună – explică Corina Eva.

 

 

 

Comentarii

comentarii