Acasă Sport Corina Căprioriu – cel mai bun judoka al anului 2011

Corina Căprioriu – cel mai bun judoka al anului 2011

DISTRIBUIȚI

Sportiva a început să practice judo-ul la Clubul Sportiv Şcolar Lugoj, cu prof. Adalbert Batkai

Federaţia Română de Judo şi-a desemnat laureaţii.

Cel mai bun judoka al anului 2011 a fost desemnată Corina Căprioriu, sportiva care a început judo-ul la Clubul Sportiv Şcolar Lugoj cu prof. Adalbert Batkai. Căprioriu, acum legitimată la U CSM Cluj-Dinamo, le-a devansat în topul celor mai buni 10 sportivi pe campioana olimpică şi multipla campioană europeană Alina Dumitru şi pe revelaţia acestui an, Andreea Chiţu.

 

Corina Căprioriu a avut în acest an un parcurs mai bun decât al Alinei Dumitru, câştigând medalii de bronz la Campionatele Europene şi Mondiale, locul I la concursul de Grand Slam de la Rio de Janeiro, locul 3 la Grand Prix-urile de la Paris şi Dusseldorf.

Au acces în topul celor mai buni 10 sportivi ai FR de Judo pe 2011:

1. Corina Căprioriu ( U CSM Cluj – Dinamo);

2. Alina Dumitru (Steaua – Petrom Ploieşti);

3. Andreea Chiţu (Steaua – Petrom Ploieşti);

4. Larisa Florian (Liberty LPS CSŞ Oradea) – campioană europeană de cadeţi, bronz la CM de cadeţi U17;

5. Ruth Barna (CS Crişul Oradea) – argint la CM de cadeţi U17, bronz la CE de cadeţi U17;

6. Ştefania Dobre (CSŞ 7 Dinamo Bucureşti) – bronz la CM de cadeţi U17;

7. Vlăduţ Simionescu (CS Politehnica Iaşi) – argint la CE de tineret, locul I la Cupa Europei de seniori;

8. Loredana Ohai (CSM Cluj Energetica Sebeş) – bronz la CE de tineret, locul V la CE şi CM U20;

9. Iulian Surlă (CSM Oradea) – dublu medaliat cu aur la CE de kata; Aurelian Fleisz (CSM Oradea) – dublu medaliat cu aur la CE de kata;

10. Alina Zaharia (CSM Piteşti) – bronz la CM de kata, aur la CE de kata; Alina Cheru (CSM Piteşti) – bronz la CM de kata; Monica Grecu (CSU Piteşti) – aur la CE de kata.

Cel mai bun antrenor a fost desemnat Florin Bercean, antrenorul lotului naţional de senioare.

Comentarii

comentarii