Acasă Cultura Corul „Ion Românu”, concert de muzică gospel, la Lugoj

Corul „Ion Românu”, concert de muzică gospel, la Lugoj

DISTRIBUIȚI

Creația, interpretarea, semnificația și chiar profunzimea muzicii gospel, specifică, la începuturi, comunităților creștine afro-americane au condus, în timp, la extinderea publicului iubitor al genului muzical. Ca răspuns la nevoia de diversitate, Asociația „Scena Muzicală” aduce în fața publicului lugojean un concert de muzică gospel în interpretarea Corului „Ion Românu” al Filarmonicii Banatul din Timișoara, pe scena Teatrului „Traian Grozăvescu” din Lugoj, vineri, 2 septembrie, de la ora 19:00. Sub bagheta dirijorului Iosif Todea, în cadrul concertului coral intitulat „Gospel & Afro-American Songs” vor fi interpretate lucrări de S. Păutza, H. Johnson, J. Feldman, Michael O. Jackson și M. Kibble. Soliștii concertului: Daniel Zah – tenor, Sorin Petrescu – pian, Florin Lupulescu – Chitară bas, Szekeres Ferencz – percuție. Concertul face parte din proiectul „Marea Muzică”, ce constă într-o serie de 10 concerte și spectacole de muzică cultă, prezentate pe parcursul a șase luni pe scena Teatrului „Traian Grozăvescu” din Lugoj. Prin acest proiect, ce propune o asociere între Asociația „Scena Muzicală”, Opera Națională din Timișoara și Filarmonica Banatul, muzica cultă de cea mai înaltă ținută ajunge în fața publicului lugojean, oferind oportunitatea deschiderii către acest gen de muzică și includerea Lugojului pe harta acestor tipuri de manifestări culturale. Selecția de spectacole și concerte a fost făcută cu rigoare și cu aplecare spre satisfacerea intereselor unui public cât mai divers, fiind incluse în program concerte de orchestră, concerte corale, spectacole de operă și concerte educaționale. Intrarea la eveniment este liberă, proiectul fiind finanțat din bugetul Primăriei Municipiului Lugoj.

 

 

 

 

 

 

Comentarii

comentarii