Acasă Cultura Corul ,,Ion Vidu”, turneu de concerte în Polonia

Corul ,,Ion Vidu”, turneu de concerte în Polonia

DISTRIBUIȚI

La invitația municipalității orașului Nowy Targ și a Coralei ,,Echo Gorczanskie”, Corul ,,Ion Vidu” al Casei de Cultură a Municipiului Lugoj, dirijat de prof. dr. Lucian Onița, va efectua în perioada 4-8 iulie 2019, un turneu de concerte în regiunea Zakopane, situată în sudul Poloniei. Astfel, în data de 5 iulie, de la ora 17, coriștii lugojeni vor participa la Atelierul de Muzică Corală ,,Figura Sfântului Ioan Paul al II-lea”, alături de coruri invitate din Polonia și străinătate, iar de la ora 19 vor prezenta un concert extraordinar în Aula ,,DK”, din Nowy Targ. În data de 7 iulie, Corul ,,Ion Vidu” va reprezenta Lugojul și România la Festivalul Internațional de Muzică Corală ,,Lacul Czorsztyn” 2019, ediția a VII-a, de la Kluszkowce. Repertoriul coralei lugojene pentru acest turneu va fi unul extrem de valoros, compus din lucrări corale de excepție, piese ale unor autori români și universali precum  I. Vidu, A. Pann, G. Musicescu, Gh. Popescu-Brănești, Al. Pașcanu, I.D. Chirescu, S. Nicolescu, O. di Lasso, P. Passereau, E. Widmann ș.a. Solistele concertelor prezentate vor fi sopranele Ioana Mia Iuga și Maria Virginia Onița.

Comentarii

comentarii