Acasă Cultura Corul Madrigal din București – spectacol excepțional la Timișoara

Corul Madrigal din București – spectacol excepțional la Timișoara

DISTRIBUIȚI

Anul acesta, cea mai mare sărbătoare a creștinătății – Paștele – este celebrată în luna aprilie, iar Corul Madrigal pregătește pentru întâlnirea sa tradițională cu publicul un eveniment special – Turneul național de Paște „Săptămâna Patimilor”.

Astfel, în data de 14 aprilie 2022, Corul Madrigal va susține Concertul Extraordinar de Paște „Săptămâna Patimilor” la Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara, de la ora 19.00.

De peste jumătate de secol, sunetul sărbătorii Învierii Domnului este celebrat de români alături de Madrigal, iar concertele sale de Paște reprezintă una dintre cele mai longevive și consecvente tradiții culturale din România.

Celebrul ansamblu, va aduce anul acesta la Timișoara un concept artistic de excepție, care va  reuni sonoritatea unică a Corului Madrigal, o scenografie impresionantă și o îmbinare excepțională a vocilor madrigalești cu cele ale copiilor din corurile de copii timișorene din Programul Național Cantus Mundi.

 

Comentarii

comentarii