Acasă Economic COSMOTE Romania oferă 45.000 euro ONG-urilor implicate în proiecte pentru îngrijirea copiilor

COSMOTE Romania oferă 45.000 euro ONG-urilor implicate în proiecte pentru îngrijirea copiilor

DISTRIBUIȚI

 COSMOTE România continuă tradiţia “Mesaje de iubire”, programul de responsabilitate socială aflat la cea de-a patra ediţie, care aduce speranţă pentru copiii bolnavi şi/sau defavorizaţi, pentru care organizaţiile non-guvernamentale creează proiecte speciale.

 În spiritul susţinerii acestor copii bolnavi şi/sau defavorizaţi, COSMOTE România va oferi şi în 2012 o sumă considerabilă de bani din contravaloarea SMS-urilor colectată de COSMOTE România de la clienţii săi care au transmis SMS-uri celor dragi în noaptea de Anul Nou. “COSMOTE România dezvoltă programe care au ca scop îmbunătăţirea peisajului social şi în special vieţile copiilor. Prin susţinerea ONG-urilor care realizează proiecte în favoarea copiilor bolnavi şi/sau defavorizaţi, lucrăm împreună cu societatea civilă pentru un viitor mai bun. Din SMS-urile trimise de Anul Nou de către clienţii COSMOTE România, vom oferi 45.000 euro către nouă ONG-uri care au în grijă copii bolnavi şi/sau defavorizaţi şi sperăm ca această sumă de bani să aducă o schimbare în viaţa acestor copii”, a spus Ruxandra Vodă, corporate affairs manager, COSMOTE România.

În acest an, COSMOTE România va selecta nouă ONG-uri care oferă servicii de îngrijire, consiliere şi educaţionale pentru copiii bolnavi şi/sau defavorizaţi, pentru a oferi fiecăreia dintre acestea o sumă de 5.000 euro. Pentru a fi eligibile să primească din partea COSMOTE România suma de 5.000 euro în cadrul programului de responsabilitate socială „Mesaje de Iubire” organizat de COSMOTE Romania in anul 2012, ONG-urile trebuie să le îndeplinească următoarele criterii: să fie înfiinţate şi să funcţioneze în conformitate cu prevederile legislaţiei române aplicabile; să aibă o experienţă de cel puţin 3 ani în oferirea de servicii educaţionale, de îngrijire şi/sau consiliere pentru copiii bolnavi şi/sau defavorizaţi;să poată face dovada, la solicitarea COSMOTE România, a adresabilităţii geografice şi sociale (numărului de copii bolnavi şi/sau defavorizaţi cu care lucrează, respectiv domeniile – educaţie, sănătate în care este implicată respectiva ONG); să facă dovada a cel puţin 3 proiecte educaţionale, de îngrijire şi/sau consiliere a copiilor bolnavi şi/sau defavorizaţi desfăşurate de la data înfiinţării ONG şi până în prezent; să aibă în desfăşurare parteneriate cu instituţii de protecţie şi îngrijire a copilului.
COSMOTE România invită ONG-urile care derulează proiecte pentru îngrijirea copiilor şi care consideră că îndeplinesc criteriile de eligibilitate menţionate mai sus, să aplice pentru programul “Mesaje de iubire” prin descărcarea formularului de înscriere disponibil in secţiunea Mesaje de iubire de pe site-ul www.cosmote.ro, începând de astăzi, 23 februarie 2012, să completeze informaţiile solicitate prin acesta şi să trimită formularul la adresa csr@cosmote.ro împreună cu o scrisoare de intenţie, până la data de 12 martie 2012, inclusiv. COSMOTE România va selecta dintre ONG-urile aplicante un număr de nouă ONG-uri care îndeplinesc criteriile de eligibilitate şi va aloca fiecăreia suma de 5.000 euro pentru a sprijini proiectele educaţionale, de îngrijire şi/sau consiliere a copiilor bolnavi şi/sau defavorizaţi ce vor fi desfăşurate de ONG-uri în anul 2012. Deoarece COSMOTE România doreşte ca acest program să fie unul transparent, ONG-urile selectate pentru a primi suma de 5.000 euro pentru derularea proiectelor în sprijinul copiilor bolnavi şi/sau defavorizaţi pentru care au aplicat, vor fi anunţate în secţiunea ”Comunicate de presă” de pe www.cosmote.ro până la data de 30 martie 2012.
„Mesaje de Iubire” este un program de responsabilitate socială inspirat de o iniţiativă de responsabilitate sociala lansată de Grupul COSMOTE în Grecia, în 1999, şi care se bucură de o mare popularitate în rândul clienţilor COSMOTE România. În ultimii trei ani, COSMOTE România a oferit 140.000 euro unui număr mare de ONG-uri, printre care Asociaţia Telefonul Copilului, Little People Association, Renaitre Romania Association, Light into Europe Foundation, Salvaţi Copiii România şi multe altele. Toate aceste ONG-uri au oferit anul trecut sprijin, sub diverse forme, unui număr de 16.000 de copii bolnavi şi/sau defavorizaţi. COSMOTE România a colaborat cu cele mai importante ONG-uri care desfăşoară programe pentru copiii din Romania şi până în prezent au contribuit la finalizarea unor proiecte importante. În fiecare an, COSMOTE România şi angajaţii săi se implică în diferite activităţi în beneficiul copiilor bolnavi şi/sau defavorizați. Unele dintre cele mai importante parteneriate desfăşurate de COSMOTE România până în prezent includ proiectele derulate cu Asociaţia Telefonul Copilului, Salvaţi Copiii – proiectul „Un Internet mai Sigur pentru Copii”, UNICEF, parteneriatul cu Crucea Roşie pentru intervenţia în caz de dezastre, deschiderea liniilor de SMS cu caracter umanitar în scopul colectării de sume de bani, etc. Parteneriatele au fost posibile prin punerea la dispoziţia ONG-urilor de linii de SMS pentru colectarea de sume de bani de la clienţii COSMOTE Romania care expediază SMS-uri în scop caritabil.

Comentarii

comentarii