Acasă Eveniment COVID19 nu îi oprește! Migranții africani au ajuns în parcul Scudier din...

COVID19 nu îi oprește! Migranții africani au ajuns în parcul Scudier din centrul Timișoarei

DISTRIBUIȚI

Dacă pandemia de coronavirus SARS-COV2 (COVID19), în perioada martie -iunie, le-a mai oprit puțin avântul, iată că în ultima vreme, migranții africani se pot vedea în fiecare zi pe străzile, în parcurile și la terasele din centrul Timișoarei.

O cititoare a cotidianului ZIUA de Vest ne-a trimis, sâmbătă 15 august, la redacție această poză cu un grup de migranți care se odihnea chiar în parcul Scudier, din centru Timișoarei, lângă aleea personalităților bănățene.

”Pe acolo, ar fi trebuit să patruleze polițiștii locali, să îi prindă și să îi ia la întrebări. Migranții africani ne-au invadat orașul, domnilor polițiști, și nu mai durează mult până când ne va intra și în case, fiindcă așa vrea UE, că migranții sunt mai importanți și drepturile lor sunt peste noi, cetățenii tradiționali. Asta nu vrem în Timișoara.

Adevărul este că ei intră ca în brânză în România și poposesc cu cea mai mare nepăsare la Timișoara, oraș care a redevenit raiul migranților. Ei se transformă, de fapt, în oameni ai străzii și sunt și infatuați și chiar violenți”, este mesajul timișorencei.

Poliția Locală Timișoara atenționează că, atunci când migranții sunt depistați pe străzile din oraș, sunt ridicați și predați către Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timiș. Persoanele prinse sunt predate pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei.

În 2019, Poliția Locală Timișoara a descoperit pe străzile orașului 11 somalezi, irakieni, sirieni, afgani și locuitori ai Bangladeshului, iar în 2018, 42. Ei intră ilegal, dar unii reușesc să își facă rost de acte de solicitare de azil.

Redăm în continuare și opinia practicantului și campionului de sporturi extreme Ștefan Cojocnean – recunoscut ca fiind cel mai mare specialist în depistare migranților de pe străzile din Timișoarei:

”Falșii refugiați au ajuns mai tari ca cele 6 servicii secrete și de ordine publică, iar ăsta da, sictir…!

Îi tot văd la Timișoara în Piața Victoriei și în Libertății pe acești falși refugiați care au intrat ilegal pe teritoriul României și nici un serviciu nu poate stopa fenomenul trecerii frauduloase, iar eu îi văd în fiecare zi cum prind curaj și sunt tot mai mulți.

Îi văd cum se organizează seara și se împart în grupuri de 2-3 persoane cu rucsacul în spate și nimeni nu-i întreabă de sănătate. Acum au curaj și sunt tot mai mulți venind din Maroc, Tunisia și din alte state în piețele din Timișoara…

Vă rog să rețineți că nici în Dubai acești arabi nu ar fi putut intra fără viză de intrare deoarece sunt considerați că vin din țări problemă.

Aş dori să nu-i mai găsesc eu, să-i găsească înaintea mea organele abilitate şi civilii din acestea. Sincer aşa cum eu sunt doar o persoană, mi-aş dori ca ele, organele care sunt pe centru (şi care sunt la plural), să fie mai vigilente.”, atenționează Cojocnean.

Poliția Locală Timișoara poate fi sesizată la contact@politialoctm.ro tel: 256-246112 sau 0256-968 sau Poliția Timișoara, la tel: 112.

Comentarii

comentarii