Acasă Actualitate Cozi interminabile şi drumuri secundare impracticabile în Timişoara

Cozi interminabile şi drumuri secundare impracticabile în Timişoara

DISTRIBUIȚI

Zăpada pune reale probleme şoferilor din Timişoara. Mai ales când este în cantităţi atât de mari ca în ultimele zile. Peste oraşul de pe Bega s-au abătut cantităţi serioase de zăpadă, iar luni, cu ninsoarea de duminică noaptea, şoferii au avut serioase probleme să ajungă la destinaţie. În primul rând, a fost ieşirea de pe strada unde stătea fiecare. Dacă era una lăturalnică, secundară, maşina şi şoferul erau supuşi la grele încercări. Era arpoape imposibil să îşi facă loc prin nămeţii de pe străzile lăturalnice. O altă problemă e că pe aceste străzi sunt parcate, pe ambele părţi, maşini şi era din ce în ce mai dificil ca atunci cînd te întâlneai cu o altă maşină să te dai la o parte. Asta pentru că riscai să nu mai ieşi din acel loc decât împins de cel căruia i-ai făcut loc. Că altfel rămâneai pe străzi singur şi cu gândul la deszăpezirea care… nu mai vine… Mulţi şi-au lăsat maşinile acasă, luni, pentru că nu au mai putut ieşi de acolo unde erau parcaţi. O parte dintre cei care au ieşit de acolo au spus că marţi nu vor mai scoate maşina… ci o vor lăsa acasă, pentru a nu mai suferi din cauza zăpezii necurăţate.

Drumuri stăpânite de zăpadă
Unii au mai reuşit să iasă de pe aceste străzi. Cu chiu cu vai, după chinuri groaznice. Aşa că au spus că dacă tot au ieşit, nu ar fi rău să-şi continue drumul. Dar nu au avut pentru mult timp bucuria asta, mai ales în dimineaţa zilei de luni, asta pentru că erau cozi interminabile. Au fost cozi de maşini în oraş cum nu s-au mai văzut demult. Una din aceste cozi lungi începea de la pasajul paralel cu parcul din spatele catedralei şi continua până la semaforul de la pasajul Jiul. O coadă foarte lungă care se urnea destul de greu. Practic, era coadă de la un pasaj la altul. Unii mai întorceau maşina, căutând alte căi pentru a ajunge într-un anumit punct al oraşului, dar aveau surpriza că şi pe alte străzi cozile erau la fel. Străzile principale, care s-au şi curăţat cât de cât (oricum, trebuia mare atenţie pentru că maşina patina foarte tare), erau stăpânite de cozi, iar străzile secundare erau stăpânite de zăpadă. Şi de maşini blocate la diferite intersecţii de străzi, acolo unde se adună mai multă zăpadă. Mulţi şoferi renunţau să mai intre pe o anumită stradă, atunci când vedeau vreo maşină blocată. Iarna şi-a cam făcut de cap prin Timişoara, iar şoferii, şi nu numai ei, au avut serios de suferit…

Comentarii

comentarii