Acasă Actualitate Cozi la frontiera cu Ungaria de 1 noiembrie

Cozi la frontiera cu Ungaria de 1 noiembrie

DISTRIBUIȚI

Autorităţile de frontieră din Ungaria au informat Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea că, începând de miercuri, 31.10.2018, ora 23.00 (ora României) până joi 01.11.2018, ora 23.00 (ora României), pe teritoriul Ungariei va fi restricţionată circulaţia tuturor autovehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone. Măsura este luată de autorităţile ungare ca urmare a faptului că în data de 01.11.2018 este „Ziua Tuturor Sfinţilor”, declarată zi de sărbătoare naţională, nelucrătoare. Pentru aceeaşi categorie de autovehicule, pe teritoriul Ungariei se menţin şi restricţiile de trafic pentru sfârşitul de săptămână, începând de sîmbătă, 03.11.2018 ora 23.00 (ora României) până duminică 04.11.2018, ora 23.00 (ora României). În intervalul orar menţionat, traficul de călători şi autoturisme se va desfăşura în condiţii normale. În această perioadă şoferii TIR-urilor vor avea obligaţia să staţioneze în parcările special amenajate, pâna la încheierea restricţiei de circulaţie pe drumurile publice.

La graniţa cu Ungaria, formalităţile de frontieră se efectuează în comun cu autorităţile ungare. La reluarea traficului poliţiştii de frontieră români vor coopera cu autorităţile de frontieră din Ungaria în vederea stabilirii măsurilor comune necesare asigurării unui control operativ pentru TIR-uri. Pentru ca traficul de la frontiera cu Ungaria s[ nu fie sufocat de cozile de TIR-uri, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea a alocat personal suplimentar pentru acoperirea tuturor liniilor de control. Numai că, numărul de benzi de control care pot fi deschise este limitat de numărul de polițiști repartizaţi de către Poliţia Ungară.

Comentarii

comentarii