Banatul, prin excelență un loc multicultural, prinde viață de sărbători, când comunitățile de diferite etnii readuc în prim plan datinile strămoșilor. Românii, ungurii, sârbii, bulgarii, nemții, romii celebrează cu toții Crăciunul în familie, dar cu obiceiuri atât de diverse, înrădăcinate în Banat.
Ulițele satelor bănățene se umplu de culoare în prag de Crăciun. Chiar și la orașe, printre blocuri, pot fi văzuți „pițărăi”, așa cum sunt numiți colindătorii în Banat. „Pițărăii” vestesc sărbătoarea în cete. De obicei, în prima zi de Crăciun se merge cu „Steaua”, care semnifică cei trei magi care au urmat un astru până la locul unde s-a născut Iisus. „Viflaimul” ori „Irozii” sunt alte colinde, adevărate scenete prin care copiii refac povestea nașterii lui Iisus.
În orașe, printre blocuri, își fac apariția și lăutarii, „pițărăi” care știu să mânuiască un instrument. Unul se costumează și dansează, iar ceilalți cântă la acordeon sau la o tobă. Atmosfera de sărbătoare inundă cartierele, iar cei care le deschid ușile colindătorilor ar fi binecuvântați și cu noroc în anul ce vine.
În unele sate se crede că dacă cel mai vârstnic membru al familiei aruncă în fața colindătorilor boabe de grâu și de porumb va fi o recoltă bună tot anul următor. Aceste boabe sunt culese apoi și amestecate cu sămânța care se pune în pământ.
Bănățenii de la sate încă mai țin o tradiție veche. Sub fața de masă pe care așază bucatele de sărbători pun fire de fân și semințe de porumb, grâu ori floarea-soarelui. Se spune că aduc liniște și bogăție în casă. După sărbători, sunt date animalelor, ca să aducă bunăstare.
„Crăciunul țiganilor”
La Măguri, în județul Timiș, singurul sat unde romii au majoritate absolută, Crăciunul este special. În ziua de Ignat, etnicii romi celebrează „Crăciunul țiganilor”. Își mânjesc obrajii cu sânge de porc, pentru a fi feriți de boli anul ce vine. Tradiția spune că în ziua de Ignat romii trebuie să vadă sânge. Cei care nu au porci de tăiat își înțeapă degetul cu un ac. Ritualul îi ține rumeni la față. Un alt obicei vechi este ca pirandele să păstreze untura de la porcii tăiați și să ungă morții cu ea, ca aceștia să nu se transforme în strigoi.
Sârbii și pomul în flăcări
Sârbii sunt privilegiați în Banat. Ei țin de două ori Crăciunul: o dată cu prietenii lor români și a doua oară cu frații sârbi, conform vechiului calendar ortodox. Obiceiurile sârbilor sunt frumoase: sârboaicele duc paie în casă, iar primul musafir de Crăciun care calcă pragul casei trebuie să fie bărbat.
Fără doar și poate, una dintre cele mai frumoase tradiții este aprinderea Badnjakului, un trunchi de stejar tânăr, care îl simbolizează pe Mântuitor și venirea lui pe lume, dar și căldura iubirii lui Hristos. Badnjakul este un simbol al trăiniciei și se arde de obicei în curtea bisericii, iar sârbii se adună în jurul lui. Se spune că numărul mare al scânteilor provocate de arderea lemnului semnifică și bogăția pentru anul ce vine.
Bulgarii merg cu „Bethleemul”
Portul popular al bulgarilor este în sine o sărbătoare. De Crăciun îl îmbracă atât tinerii, cât și cei mai vârstnici bulgari. În comunitatea bulgărească merg la colindat doar băieții, care se duc cu „Bethleemul”: doi se îmbracă în îngeri, iar trei se îmbracă în păstori.
Colindul lor presupune să poarte o bisericuță din lemn în miniatură, anunțând astfel nașterea lui Iisus și ducând norocul în casele celor care le deschid.
Maghiarii și nemții, cu datini asemănătoare
Multiculturalitatea bănățeană vine, fără doar și poate, și de la maghiari și nemți. La maghiari, bunicii și frații mai mari pleacă cu copiii la plimbare, iar părinții rămân să împodobească bradul. Când se întorc, cei mici află că „A venit îngerașul cu bradul”. Pe mesele maghiarilor, de sărbători, se găsesc pește și friptură de curcan, iar ca desert, cozonacul e la loc de cinste. Etnicii germani au și ei datini asemănătoare, dar pe masa lor de Crăciun se găsește gâscă, nu curcan.
La maghiari și la nemți, sărbătorile de iarnă încep cu Adventul sau „Venirea Domnului”. Catolicii intră în postul Crăciunului în prima duminică de Advent și îl țin patru săptămâni, spre deosebire de ortodocși, care îl țin timp de șase săptămâni. Adventul este, de fapt, timp de bucurie și liniște, în așteptarea Crăciunului.
Coronița făcută din crenguțe de brad împletite, prinsă cu panglici sau decorată cu nuci și conuri poleite vine tot de la maghiari și nemți. Pe ea sunt așezate patru lumânări. Cununa se pune pe masă, de Advent, iar în fiecare duminică se aprinde câte o lumânare, până în noaptea de Ajun. Lumina specifică venirea lui Iisus pe pământ și este un simbol al speranței.
Tot de Advent, nemții fac un calendar mare. În calendarul de Advent al poveștilor săsești, fiecare număr este o nouă zi în care cei mici vor descoperi o surpriză. În unele sate din Banat, în prima zi de Advent se rupe o crenguță de cireș, vișin sau prun și se pune la căldură, într-un vas cu apă. Până la Crăciun înflorește, de Bobotează este sfințită de preot, iar apoi se prinde de un perete în grajd, pentru a proteja animalele din gospodărie.
Sursa: libertatea.ro
