Acasă Eveniment Credincioşi din întreg Banatul Montan au participat la Hramul Mănăstirii Piatra Scrisă

Credincioşi din întreg Banatul Montan au participat la Hramul Mănăstirii Piatra Scrisă

DISTRIBUIȚI

din intreg banatul montanO primă menţiune documentară despre „Piatra Scrisă” apare pe o hartă militară austriacă din anul 1788, în care pe acest loc este trecut „Stânca Sfintei Treimi”.

În anul 1929, familia Ana şi Vasile Dragomir din Slatina Mică a ridicat o capelă în amintirea unicei lor fiice care a decedat şi, probabil, că icoana exista atunci, dacă a dat denumire locului. În anul 1930, Episcopia Caransebeşului a venit în ajutorul mănăstirii, construindu-i o casă cu etaj pentru personalul monahal şi o clopotniță, astfel apărând aşezarea monahală numită Schitul de la Piatra Scrisă.

După anul 1990, s-au făcut şi alte lucrări la această mănăstire: s-a refăcut capela, s-a construit un altar de vară pe dealul din apropiere, iar din cauza poziţionării la marginea drumului european s-au amenajat în vecinătatea altarului de vară un nou corp monahal şi o nouă biserică în stil bizantin.

În prima duminică după Rusalii, a Tuturor Sfinților, Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, a participat la hramul Mănăstirii Piatra Scrisă. Cu acest prilej, ierarhul, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie în altarul de vară al așezământului monahal.

„Venim la Piatra Scrisă ca să ne închinăm icoanei Preasfintei Treimi, venim în fiecare an la această mănăstiră ca să-i rugăm insistent pe toți sfinții să mijlocească pentru noi și pentru a noastră mântuire înaintea Tronului Preasfintei Treimi. Venim la Piatra Scrisă pentru că aici este un loc ales și binecuvântat de Dumnezeu în care ne putem găsi liniștea sufletească, în care ne putem alina toate neputințele și toate frământările pe care societatea postmodernă ni le oferă în ziua de astăzi. Venim la Piatra Scrisă, cler și popor deopotrivă, pentru că aici Dumnezeu a făcut minuni cu poporul său, iar în acestă stâncă Dumnezeu ne-a arătat puterea și lucrarea Sa”, a subliniat Preasfințitul Lucian în cuvântul său.

La slujbă au participat autorităţi locale, precum şi un număr mare de credincioşi din întreg Banatul Montan.  

Comentarii

comentarii