Acasă Actualitate Credincioşii care l-au susţinut pe mitropolitul Banatului – certaţi la biserica din...

Credincioşii care l-au susţinut pe mitropolitul Banatului – certaţi la biserica din Fabric

DISTRIBUIȚI

Preotul Nicolae Morar: „Să le fie ruşine celor care l-au susţinut pe Corneanu”

Incident neaşteptat la Biserica „Sfântul Ilie” din Fabric, chiar de hramul lăcaşului de cult din Timişoara. Preotul Nicolae Morar a iscat, miercuri, 20 iulie, un nou scandal în interiorul bisericii.

Biserica „Sfântul Ilie” din Fabric este zguduită de conflicte încă de la începutul anului. Cadru didactic la Facultatea de Teologie din Timişoara, popa Morar i-a luat în derâdere pe cei care l-au suţinut pe treptele catedralei pe mitropolitul Banatului, Înaltpreasfinţitul Nicolae. Mai mult, le-a arătat obrazul suţinătorilor lui Nicoale Corneanu.

 

S-a întâmplat chiar în cuvântarea de la finalul slujbei de miercuri. „La cuvântarea de la sfârşitul slujbei, preotul Morar a deviat de la cuvântarea în cinstea Sfântului Ilie, nici măcar nu a aminit că este hramul bisericii. A spus să le fie ruşine marilor susţinători ai bisericii şi ai mitropolitului care nu sunt nici aici şi nici la catedrală. S-a referit la cei ce îl suţinem pe mitropolitul Banatului. La sfârşitul slujbei, mai mulţi enoriaşi şi consilieri din consiliul parohial i-au cerut socotelală. Eu nu am stat. Ce rost mai avea? Eu cu asemenea preoţi nu am ce vorbi”, spune Doru Şoşoi, unul dintre enoriaşii din Fabric.

Alţii au avut curaj mai mult după slujbă. Unul dintre cei mai importanţi membri ai consiliului parohial din Fabric i-a ceut socoteală deschis preotului Morar. „Ne-am simţit jigniţi. Eu îl suţin pe Înaltul şi nu îmi e ruşine pentru asta. Preotul Morar a atacat oamenii care l-au susţinut pe mitropolit la catedrală. El e cu jumătate de normă, stă 2-3 minute şi pleacă. Nu-l interesează nimic. I-am spus acest lucru şi mi-a răspuns că nu-i nicio problemă cu mitropolitul, că dreptul de semnătură nu este divin şi poate fi luat oricând”, ne-a declarat, sub protecţia anonimatului, unul dintre membrii Consiliului Parohial din Fabric.

Comentarii

comentarii