Acasă Actualitate Criminalul de la Berzovia s-ar putea sa aibă doar 19 ani

Criminalul de la Berzovia s-ar putea sa aibă doar 19 ani

DISTRIBUIȚI

E posibil ca unul din cei patru indivizi care l-au bătut în noaptea de 21 spre 22 aprilie pe paznicul de la balta de pescuit din Gherteniș, comuna Berzovia, Caraș-Severin, să fie cel mai tânăr dintre ei: Ionel Vălcuan. El nu are decât 19 ani și anchetatorii îl consideră principalul suspect în cazul uciderii bărbatului de 62 de ani, în urma unor numeroase lovituri în zona capului. După ce, iniţial, au fost reţinuţi toţi cei patru bărbaţi care în noaptea cu pricina au încercat să braconeze pe baltă, doar unul dintre ei a primit mandat de arestare pentru 29 de zile: Ionel Vălcuan. Judecătorul de caz a stabilit, pe baza probelor existente la dosar, că Ionel Vălcuan este cel care, împreună cu alt bărbat, au hotărât să-i acorde o corecţie paznicului. Şi-au dat seama prea târziu de ceea ce făcuseră şi au încercat apoi să-l readucă în simţiri. L-au stropit cu apă, dar totul a fost în zadar.  Ceilalţi trei bărbaţi au rămas, deocamdată, în libertate, cu interdicţia de a părăsi localitatea de domiciliu. Procurorii cred că vinovată de moartea paznicului se face şi o altă persoană, dar până acum nu s-au strâns suficiente probe pentru a fi pusă sub acuzaţie.

 

Comentarii

comentarii