Acasă Cultura Cristian Bădiliţă – poeme pentru păsări şi extratereştri

Cristian Bădiliţă – poeme pentru păsări şi extratereştri

DISTRIBUIȚI

La Calpe Gallery va avea loc marţi, 8 iulie, de la ora 19.00, vernisajul expoziţiei Poeme pentru păsări şi extratereştri a artistului Cristian Bădiliţă, teolog, traducător şi poet.

Autorul, Cristian Bădiliţă – istoric al creştinismului timpuriu, traducător al Noului Testament, autor a peste 40 de volume de teologie, eseu şi poezie – continuă un demers poetico – artistic aparte. „O expoziţie cuprinzând lucrările lingvistico-grafice ale unui mare poet contemporan, Cristian Bădiliţă. Pentru mine Cristian Bădiliţă este un savant şi un scriitor în acelaşi timp, un Mircea Eliade al vremii noastre. Cu inventivitatea lui inepuizabilă mereu ne ia prin surprindere. Îi uimeşte şi îi încântă până şi pe cei mai blazaţi cititori. tablouri pictate … cu versuri. Şirurile de cuvinte, scrise cu culori aprinse, desprinse parcă din tablourile lui Chagall, devin contururi de frunze, de melci, de vehicule sau de himere. Sensul poeziilor intră astfel în rezonanţă cu semantica desenului, creând privitorului momente de reverie. Îţi vine greu, după vizitarea acestei expoziţii, să te mai întorci în lumea prozaică de afară,” afirma criticul Alex Ştefănescu. Expoziţia rămâne deschisă în perioada 08  – 26 iulie.

Comentarii

comentarii