Acasă Actualitate Cristian Buşoi, preşedinte CNAS: „Mi-am asumat două obiective esenţiale – creşterea transparenţei...

Cristian Buşoi, preşedinte CNAS: „Mi-am asumat două obiective esenţiale – creşterea transparenţei activităţii şi reducerea fraudei din sistem”

DISTRIBUIȚI

cristian busoi7Cristian Buşoi, vicepreşedinte PNL Timiş, a devenit, de cteva zile, preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Medic şi europarlamentar PNL, acesta a lucrat până acum în sistem, Parlamentul European fiind locul unde a susţinut şi iniţiat multe reforme de sănătate. O funcţie cu responsabilitate, CNAS fiind o instituţie care gestionează peste 4 miliarde de euro.

„Am fost onorat să primesc propunerea de a deveni preşedintele Casei Naţionale de Asighurări de Sănătate. Dincolo de activitatea de zi cu zi vreau să reuşesc, în această nouă calitate, să sprijin şi alte proiecte ale Timişoarei şi ale Timişului. Nu neapărat numai pe zona de sănătate, dar pe toate palierele guvernamentale. În această dimineaţă, la ora 10, am avut o întâlnire de lucru cu toţi directorii de spitale publice şi private din judeţul Timiş. În jurul datei de 8 iulie voi anunţa public obiectivele pentru anul 2013 şi obiectivele până la final de mandat. E important să stabileşti câteva obiective pe termen scurt şi unele până la final de mandat. Trebuie să stabilesc câteva obiective cu ministrul Sănătăţii şi primul ministru Victor Ponta”, spune Cristian Buşoi.

Evaluare la CNAS

Acum, la nivelul CNAS, are loc un fel de evaluare – audit şi o reconfigurare a echipei. „Se aşează echipa de consilieri, va veni directorul general, vom alege şi vicepreşedintele. Mi-am asumat două obiective esenţiale –creşterea transparenţei activităţii, schimbând în acelaşi timp şi chestiunile care generează imaginea şi eficientizarea felului în care sunt cheltuiţi banii publici din sistemul de sănătate, şi reducerea fraudei din sistem”, spune proaspătul preşedinte al CNAS. O măsură care e inspirată de experienţa de la Timişoara a preşedintelui CNAS va fi aceea de a folosi mijloacele moderne de comunicare în relaţia cu cei care au un cuvânt de spus în sistemul de sănătate.

Ciprian Bogdan – în cărţi pentru a fi vicepreşedinte al CNAS

„Îmi exprim convingerea că va face treabă bună acolo şi numirea sa a fost potrivită acolo. Cred că va putea să facă treabă bună. Ştim cu toţii că lucrurile nu au mers bine în acest domeniu, nu de azi, de ieri, dintotdeauna, este timpul pentru punerea lucrurilor la punct, folosirea banilor cetăţenilor pentru ca în România sistemul să funcţioneze bine”, a spus primarul Timişoarei, Nicolae Robu, preşedintele PNL Timiş. În consiliul de administraţie este numit şi Ciprian Bogdan, care a ocupat funcţia de director al Spitalului Judeţean Timişoara (va mai ocupa o perioadă de 15 zile această funcţie, conform legii). S-ar putea ca Ciprian Bogdan să fie ales şi vicepreşedinte al CNAS, acesta are susţinerea proaspătului preşedinte Cristian Buşoi, coleg de partid de mulgt timp în PNL Timiş, dar e vorba şi de voturile altora, care vor decide cine va ocupa funcţia de vicepreşedinte.

Comentarii

comentarii