Cristian Diaconescu: “Nu enervăm statul german dacă ridicăm problema creanţelor istorice”

Avantajele aduse Germaniei de contractele de cliring derulate în perioada interbelică, de altfel un model falimentar de “cooperare economică” pentru România depăşesc cu mult suma la care este evaluată acum datoria: 18 miliarde de euro. Această relaţie economică a fost încheiată, la finele lui 1944 cu un sold de 1,126 miliarde de mărci imperiale – care, în esenţă, reprezintă mărfuri livrate de România şi neachitate de partenerul său comercial. Cliringul a fost un model de cooperare monetară creat de Germania Nazistă pentru a-şi satisface nevoia de a obţine şi finanţa ieftin, în contul ţărilor de la “periferia” Europei, resurse pentru a porni cel de-al doilea război mondial. Economistul Radu Golban, cel care a studiat şi documentat această creanţă, l-a asemuit cu eurosistemul de astăzi, tot un sistem de cooperare monetară, izbitor de similar cu cel gândit de economiştii Fuhrerului. Arhitectura monedei unice, mai explică Golban, a contribuit consistent la colapsul economic al ţărilor aflate, coincidenţă sau nu, tot la “periferia” Europei. Dacă ministerul de Externe se uită după bani în trezoreriile unor state mult mai sărace decât prima putere economică a Uniunii Europene şi face eforturi pentru a recupera sume mult mai mici, probabil că şi-ar putea aminti şi de această datorie, în condiţiile în care opinia publică cere o clarificare a problemei soldului. 

 

 

Înainte de a prelua mandatul la Externe, în septembrie 2010, Cristian Diaconescu spunea, într-o intervenţie la emisiunea “Naşul de pe B1 TV ”că soldul din cliring “se poate clarifica şi prin negocieri financiar-juridice, inclusiv politice”. (…) ”Ceea ce vreau să vă spun”, a adăugat el, “e că niciun stat nu ar trebui să se vexeze în condiţiile în care se fac astfel de solicitări. Sigur, trebuie văzut cu mare atenţie în ce măsură vectorul politic şi cel juridico-economic se împletesc”. La finalul intervenţiei, actualul ministru a adăugat că, în opinia sa, “în niciun fel nu enervăm statul german” printr-un demers de lămurire a soldului şi că este vorba despre un dialog care se angajează echilibrat, civilizat, într-un mod cât se poate de avizat şi lucrurile pot evolua normal, în funcţie de argumentele pe care fiecare parte le are. Ministrul s-a referit la modul agresiv în care Suedia şi-a negociat cu România în anii 90? recuperarea unei datorii create prin prin dobândă la dobândă, ca să demonstreze că, atunci când este vorba despre interese ale satului, orice demers legal şi conform cu practicile internaţionale este permis. La aproape doi ani de la această intervenţie în direct, atitudinea lui Diaconescu este la fel de tranşantă, dar deocamdată doar la nivel declarativ. De data aceasta vorbeşte în calitate de Ministru de Externe. Însă, cel puţin din comunicarea sa oficială, lipseşte Germania. “După părerea mea”, spune ministrul la Digi24, “o atitudine cât se poate de clară a statului român trebuie să se facă auzită cât se poate de repede. Eu nu agreez variantele cu intermediari, diverse firme, companii, care tranzacţionează termene dilatorii sau compensaţii”. El a adăugat că “exista diferenţe mari de atitudine” între statele c care se află în negocieri şi că se referă “la acele creanţe faţă de care nu există incertitudini”. 

 

 

În acest moment, nici în ce priveşte creanţa Germaniei nu există incertitudini, pentru simplul fapt că instituţiile de resort (Banca Naţională a României, Ministerul de Externe, Ministerul Finanţelor Publice) nu au făcut publice rezultatele cercetărilor pe acest subiect. Există doar certitudini: documentele de la Banca Reglementelor Internaţionale din care rezultă soldul de cliring: 1,126 mărci imperiale, o formulare care apare în Tratatul de Pace de la Paris, prin care România renunţă la datoriile de război cu excepţia celor acumulate înaintea războiului, există tabelul întocmit de un profesor de la Academia Română pe baza arhivelor BNR-ului. De asemenea, există răspunsul din 2010 al Bundestagului pe această chestiune, din care rezultă că Guvernul Federal nu contestă existenţa datoriei, ci data la care acordul de cliring a intrat în vigoare. Sunt doar dovezi care indică existenţa datoriei şi nici o probă care s-o infirme. Consilierul Guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu susţinea, anul trecut, că “nu avem date din care să reiasă că Germania ne e datoare această sumă”. Dar Banca Naţională nu a reuşit să aducă date dn care să reiasă că Germania NU ne datorează această sumă. 

 

 

Un alt subiect “istoric”, deschis în şi de al doilea război mondial, revine pe agenda MAE. Este vorba despre “o zonă în litigiu în ce priveşte chiar frontiera de stat, marea teritoriala dintre cele 2 state (România şi Bulgaria)”, a explicat Diaconescu. Sunt domenii de interes naţional pentru ambele state, a adăugat ministrul, şi care la un moment dat ar trebui să fie rezolvate pentru că apar, probleme de exploatare, de concesiune. Această “problemă mai veche ce face parte dintr-o serie de aspecte nesoluţionate”, cum o numeşte ministrul, este, spune Radu Golban, graniţa stabilită sub influenţa lui Hitler, concretizată prin Dictatul de la Viena şi ratificată prin Tratatul de la Craiova în 1940. În opinia sa “dl. Diaconescu ar mai putea aborda în acest context şi problema datoriilor din cliring din aceeaşi perioada generată tot sub egida Führerului”. Daca 17 kilometri pătraţi duc la tratative româno-bulgare, adaugă Golban, miza de 18 miliarde de euro la ar putea duce la tratative româno-germane.

 

 

Nici cei peste 4000 de semnatari ai petiţiei pentru recuperarea datoriei pe care cel mai bogat stat din UE nu înţeleg de ce autorităţile nu au mişcat un deget ca să clarifice problema creanţei. La fel de inexplicabil este faptul că Banca Naţională şi ministerele de resort susţin că datoria nu există, fără să aducă niciun contraargument documentelor aduse în discuţie, în mass media, de Radu Golban. “În primul şi al doilea război mondial, pe lângă contribuţia la moartea a sute de mii de români, nemţii ne-au jecmănit sistematic ţara. Pentru a nu provoca antipatia populaţiei în zonele administrate după vremelnica cucerire din primul război, “cumpărau” marfa cu monede “româneşti” de hârtie tipărite de ei, monede fără valoare reală, prin care ascundeau furtul acelor bunuri”, spune Gheorghe Borcan, unul dintre semnatari. “Odată cu crearea UE nemţii (nu singuri) au pus la cale, după cum bine se vede, un mecanism pentru a treia jecmănire a noastră şi nu numai! Desigur cu complicitatea deplină a guvernanţilor noştri”, adaugă el. “Nu pot înţelege de ce instituţiile statului abilitate nu vor să facă toate demersurile pentru recuperare. Nu înţeleg nepăsarea autorităţilor! Dacă exista evidenţe despre aceste datorii ale GERMANIEI sunt de acord cu începerea demersurilor in vederea recuperării”, scrie şi Dragu Valerian.

“Germania trebuie să plătească României cel puţin 18 miliarde şi nu numai atât ! Dar şi pierderile suferite de România prin dictatul de la Viena, tratatul Ribbentrop – Molotov (în vigoare şi acum) şi pagubele din vina proprie şi premeditate”, adaugă un alt semnatar, Alexandru. 

“Statul suedez a făcut în anii ’90 presiuni foarte serioase asupra României pentru recuperarea unei datorii din anii ’20 s-a mers până acolo încât un împrumut pe care guvernul României dorea să-l contracteze a fost oferit ţării noastre CU CONDITIA realizării unei înţelegeri cu Suedia pe tema acelei datorii!! atunci, dacă Suedia poate recupera datorii vechi de 70 ani, România de ce sî nu poatî?” comentează, la rândul său, Octavian.