Acasă Sport „Criza” dă târcoale şi formaţiilor timişene din Liga III

„Criza” dă târcoale şi formaţiilor timişene din Liga III

DISTRIBUIȚI

Calor Timişoara are arenă de lux, dar nu şi posibilitatea de a continua competiţia

Judeţul nostru se poate lăuda cu cel mai mare număr de echipe care evoluează în cel de-al treilea eşalon. Pentru sezonul viitor, nouă echipe s-ar putea alinia la startul competiţiei. Aşa-numita criză financiară, însă, ar putea lăsa în urmă victime şi în rândul formaţiilor timişene ce evoluează în Liga III. Cele mai afectate par să fie Alto Gradimento Albina şi Calor Timişoara, situaţia financiară a celor două formaţii putând să ducă la neparticiparea lor la jocurile ce vor fi programate în sezonul viitor. Cei de la Alto Gradimento Albina au negociat cedarea locului cu conducerea celor de la Millenium Giarmata, formaţie ce evoluează în Liga IV, dar tratativele dintre cele două tabere nu s-au soldat şi cu un acord favorabil, negocierile intrând în impas. De cealaltă parte, la Calor Timişoara, apele tulburi sunt cauzate de lipsa de reacţie a municipalităţii vizavi de acordarea unei sume necesare pentru a continua în Liga III, chiar dacă formaţia timişoreană şi-a „tras” o arenă de toată frumuseţea pe Calea Şagului, la ieşirea din oraş. Nici situaţia celor de la CFR Timişoara nu este cea mai fericită, „feroviarii” rămânând cu lotul decimat faţă de sezonul trecut, când au evoluat în Liga II. Onoarea oraşului în Liga III ar putea fi salvată de FC Timişoara 2, echipa antrenată de Vali Velcea putându-se lăuda şi cu cîteva achiziţii importane: Gălan şi Telescu (foto dreapta), de la Viitorul Sânandrei, Alexandru Dudaş, transferat de la CFR Timişoara şi Alexandru Popovici, mijlocaş ce a evoluat ultima dată în Liga I pentru Gloria Buzău. Celelalte echipe din judeţul Timiş ce evoluează în cel de-al treilea eşalon nu se pot lăuda cu transferuri importante în această vară, semn că finanţele nu mai sunt cele din sezoanele trecute. Excepţie ar putea face Unirea Sânnicolau Mare, unde conducerea clubului intenţionează să-i readucă pe Ignea şi Stoianov, ambii foşti componenţi ai echipei Alto Gradimento Albina, primul dintre aceştia evoluând ultima dată pentru Gloria Arad. Formaţii timişene în Liga III: Viitorul Sânandrei, CFR Timişoara, Progresul Gătaia, AC Recaş, Calor Timişoara, FC Timişoara 2, Unirea Sânnicolau Mare, Alto Gradimento Albina, Mama Mia Becicherecu Mic.

Comentarii

comentarii