Acasă Economic Criza îngrășămintelor i-a lovit greu pe fermierii din Timiș

Criza îngrășămintelor i-a lovit greu pe fermierii din Timiș

DISTRIBUIȚI

Prețul la un îngrășământ complex, cum ar fi Dap 18 -46, a ajuns la 6.500 – 7.000 lei tona. Ceea ce îi îngrozește pe fermierii din Timiș. Ureea costă 5.900 lei tonă. În urmă cu un an, în octombrie 2021, prețul era la mai puțin de jumătate, 2.700 lei. Un asemenea nivel astronomic nu a mai fost niciodată. E un preț istoric, spun fermierii care își fac socoteli, dacă să mai folosească sau nu fertilizanți în cultură.

Urmează un nou val de scumpiri la îngrășăminte

Soluția ar fi să renunțe la îngrășăminte, la rețetele agrotehnice pe care le folosea până acum. “Trebuie să recunoaștem că principala cauză a  prețurilor aberante este războiul Rusia – Ucraina, fiindcă aceste costuri nu sunt numai la noi, ci la nivel european, chiar mondial. Interesant este că fermierii unguri au la fel probleme cu îngrășămintele și pesticidele, dar fabricile lor continuă să producă  pe când la noi, în România, unele s-au închis sau și-au redus avtivitatea din cauza consumurilor la gaz și electricitate. Ceea ce e mega periculos. În acest context îngrășămintele sunt aduse din import și atunci nu mai poți avea niciun control la prețuri”, a declarat Marian Eftime, directorul cooperativei Banat Agro Vest Timișoara. Un fermier poate achiziționa fertilizanți cu creditare directă numai de la patru companii. Alte opțiuni de creditare nu există. Înainte de criză, mai existau care creditau, dar din 2022, nu își mai permit, fiindcă valorile sunt foarte mari. E nevoie de linii de credit foarte solide, iar contextul e prea riscant. Care sunt riscurile neutilizării fertilizantilor și a tratamentelor chimice? Eftime a răspuns: “Efectul se va vedea în 2023 la recoltare. Producțiile vor fi mai mici și de proastă calitate. Totuși,  fermierii nu vor putea renunța cu totul la îngrășăminte și tratamente, fiindcă nu vor mai face deloc producții, iar bolile și dăunătorii ar distruge culturile. Dacă prețurile vor rămâne la aceste niveluri, fermierii vor scădea dozele. Dacă foloseai 200 de kg de Dap 18-46, reduci la jumătate sau, Doamne ferește, renunți. Cu ureea va fi la fel”. Vestea tragică este că toți producătorii de pesticide i-au anunțat pe fermieri că va avea loc încă un val de scumpiri în această toamnă. Gazul s-a scumpit foarte mult și ei sunt limitați să consume mai puțin în fabricile de producție. Ei fac scumpiri la produsul final: îngrășăminte și pesticide. “Au avut un val de scumpiri în vara, iar acum ne-au anunțat de nouă majorare, care va veni în octombrie, noiembrie, decembrie”, a atenționat Eftime. Cei 30 de membri ai cooperativei au fost îndemnați să își cumpere din timp îngrășămintele, imediat ce au reușit să își vândă producțiile, că să nu prindă scumpirile, dar nu s-a reușit mare lucru. Totuși cine a avut bani și-a achiziționat îngrășămintele și pesticidele prin aprilie – mai. A făcut o mișcare bună, fiindcă prețurile au escaladat mult de atunci. De aceea ei au fost încurajați să își obțină produsele din timp, fiindcă exista un risc și mai mare că produsele să lipsească de pe piață, pur și simplu. Cererea este prea mare și mulți agricultori caută să își achiziționeze fertilizanții din timp. “Degeaba Dap-ul e 7.000 lei, dacă nu va exista pe piață. Drama ar fi și mai mare. Am încurajat fermierii din cooperativă ca primul lucru după recoltat pe care să îl facă este să își cumpere îngrășământul, chiar dacă prețurile erau mari. Nu exista altă soluție, fiindcă era clar că vor crește costurile și mai mult. Măcar minimul necesar să îl aibă în ferme”, a explicat Marian Eftime.

Dezastru la înființarea noilor culturi

Pe lângă criza îngrășămintelor, fermierii din Timiș se tem și de prețurile tot mai scăzute ale cerealelor, care în lunile mai-iunie, erau foarte bune, dar de două luni, au început să scadă și nu mai sunt șanse să crească. Fermierii știu care este cauza: milioanele de tone din Ucraina care au intrat pe piața mondială. În Timiș, tona de grâu se vindea cu 1.800 lei, iar acum în octombrie, a scăzut la 1.500 lei. Eftime: “Hai să spunem că la aceste prețuri, fermierii ar putea să își recupereze cheltuielile, dar tare mă tem că pentru înființarea noilor culturi va fi un dezastru, existând riscul ca mulți fermieri să rămână cu conturile goale. Nu vor putea să își procure inputurile. Să zicem că  cheltuielile pe anul trecut ți le scoți. O parte dintre îngrășăminte le-ai cumpărat în toamna lui 2021, alta, în primăvara lui 2022, la prețuri mai mari. Echilibrezi balanța. Cu producția ce ți-ai vândut-o anul acesta trebuie să îți înființezi cultura viitoare. Ei, aici, va fi dezastru”. La rapiță, cooperativa preconizează că va avea 5.000 – 6.000 ha, în 2022. Deocamdată la grâu nu se știe exact câte ha vor fi semănate. Fermierii sunt la început cu insămânțările. Probleme mari au fost cu porumbul. Pierderile sunt în proporție de 80%, din cauza secetei extreme din vară. La floarea soarelui pierderile au fost mai mici. Fermierii din cooperativă își vor putea recupera investițiile, dar câștigul va fi mic. Maxim 100 euro. Depinde de zonă, dar la porumb peste tot e pierdere. În orice fermă.

 

 

Comentarii

comentarii