Numeroasele scandaluri, iscate mai ales în ultima vreme, în jurul mai multor firme de turism care au lăsat turiştii în drum, în loc să-i lase să urce în avion, au devenit, firesc, subiecte de presă. Dacă unele firme au apărut, recent, la Timişoara, precum ciupercile după ploaie, păcălindu-i, nu ştim cum, pe sărmanii oameni, altele erau parte din istoria turismului local şi nu putem decât să ne întristăm de soarta lor. Firme care au avut, la Timişoara, un nume, precum Colibri, şi care au eşuat, ne produc tristeţe. Nu putem reacţiona, după modelul mioritic: să ne amuzăm. Dimpotrivă. Desigur, s-a întâmplat ceva acolo, în sistem, are legătură cu toată situaţia mondială şi naţională, dar are legătură şi cu prezentul. Destinaţiile pe care Colibri le oferea erau interesante, cu ani în urmă, firma se străduia să-i facă pe turişti să se simtă bine, le oferea surprize. Era bine să mergi în vacanţe cu astfel de firme. Acest text nu este o anchetă jurnalistică. Este o reflexie, una despre vremurile triste pe care le trăim, despre oameni şi destine, în general. Materialul nostru despre criza de la Colibri, scris de colegii mei, a adunat un mare număr de comentarii, ca şi cel despre consilierul PDL implicat în afaceri cu ţigări. Doamne, ce de înjurături a trebuit să suporte forumul pentru comentarii, unele au trebuit şterse, pentru că (dar, desigur, ştiţi asta) indecenţa, lipsa bunului-simţ, lipsa educaţiei în comunicare, dar şi a educaţiei, în general, fac posibilă confundarea libertăţii de exprimare cu mizeria în comunicare, anarhia cuvintelor suprapunându-se peste trăirile umorale, patetice, false, ale unor inşi care câştigă o pâine din… programul de înjurături. Unii cititori confundă critica şi observaţiile despre persoanele plătite din bugetul public cu plaja de la malul unei ape murdare, tipic româneşti, pe care-şi lasă seminţele, sâmburii, mucurile de ţigări, pamperşii de la copii, cutiile goale de bere şi ce-or mai avea… Înjurătura este forma neputinţei, este aria grobiană a celui care a ratat şansa de a deveni cântăreţ. Personal, pentru eşecul Colibri, resimt un regret profund. Dar şi cei care au plătit vacanţa şi nu au mai plecat spre destinaţia visată au drepturi. Şi ei plâng, la fel, poate, ca şi cei care şi-au văzut firma, în care au investit bani şi speranţe, mergând spre un drum închis. În realitate, criza este tensiunea între oameni şi Dumnezeu. Şi când nu cerem ajutorul lui Dumnezeu, tensiunea devine criză. Este decriptat totul în limba greacă, în studii despre slăbiciunile noastre şi Univers. Ignorarea lui Dumnezeu duce inclusiv la posibilitatea unui limbaj vulgar, trivial, bolnav. Cei care cred că se pot defula astfel, sunt, ei înşişi, foarte bolnavi. Îi invităm să mai reflecteze înainte de a se „bucura” de acest mod de a fi. În rest, noi nu ne bucurăm de eşecuri, eventual le observăm.
