Acasă Sport Crosul „Dealul Viilor” – la cea de-a 42-a ediţie

Crosul „Dealul Viilor” – la cea de-a 42-a ediţie

DISTRIBUIȚI

crosul dealul viilorÎn organizarea Clubului Sportiv Şcolar Lugoj, sâmbătă, 18 octombrie, de la ora 11, în apropierea Hanului „Ana Lugojana” (la ieşirea din Lugoj, pe DN 68A, spre Făget) se va desfăşura cea de-a 42-a ediţie a concursului internaţional „Crosul Dealul Viilor”, o manifestare sportivă de tradiţie a atletismului lugojean.

Competiţia este inclusă în calendarul oficial al Federaţiei Române de Atletism şi se va desfăşura pe două secţiuni (şcoli generale şi performanţă) şi 17 categorii de vârstă: categoria copii – fete, categoria a III-a, născute în 2005 şi mai tinere (300 m, startul la ora 11); copii categoria a III-a născuţi în 2005 şi mai tineri (400 m, startul la ora 11,10); categoria Lugoj – eleve clasa V-VIII fete născute în 2000 şi mai tinere (participă doar elevii din Lugoj şi zona Lugoj; 700 m, startul la ora 11,20); categoria Lugoj –elevi clasa V-VIII băieţi născuţi în 2000 şi mai tineri (participă doar elevii din Lugoj şi zona Lugoj; 1000 m, startul la ora 11,25); copii-fete categoria a II-a născute în anii 2003-2004 (700 m, startul la ora 11,30); copii categoria a II-a născuţi în anii 2003-2004 (1000 m, startul la ora 11,40); copii-fete categoria a I-a născute în anii 2001-2002 (1100 m, startul la ora 11,50); copii categoria a I-a născuţi în anii 2001-2002 (1500 m, startul la ora 12); categoria sportivi cu dizabilităţi neuropsihice (fete şi băieţi; 700 m, startul la ora 12,10); junioare categoria a III-a născute în anii 1999-2000 (1500 m, startul la ora 12,20); juniori categoria a III-a născuţi în anii 1999-2000 (2500 m, startul la ora 12,30); junioare categoria a II-a născute în anii 1997-1998 (2000 m, startul la ora 12,40); juniori categoria a II-a născuţi în anii 1997-1998 (4000 m, startul la ora 13); junioare categoria a I-a născute în anii 1995-1996 (2500 m, startul la ora 13,15); juniori categoria a I-a născuţi în anii 1995-1996 (5000 m, startul la ora 13,25); categoria senioare + tineret atlete născute în 1994 şi mai în vârstă (5000 m, startul la ora 13,50); categoria seniori + tineret atleţi născuţi 1994 şi mai în vârstă (9000 m, startul la ora 14,10).  Vor participa concurenţi din toată ţara, care vor alerga pe trasee cu lungimi diferite, cuprinse între 300 şi 9.000 de metri, în funcţie de categoria de vârstă. Concursul se va desfăşura sub sloganul: „Aleargă pentru sănătatea ta”, festivitatea de premiere fiind programată la ora 15. La eveniment a fost invitată să participe şi Gabriela Szabo, ministrul Tineretului şi Sportului.

Comentarii

comentarii