Acasă Sport Crosul Tineretului cheamă timişorenii la mişcare

Crosul Tineretului cheamă timişorenii la mişcare

DISTRIBUIȚI

Vineri, 20 mai, cu ocazia Săptămânii Europene a Tineretului, va avea loc Crosul Tineretului, eveniment ce va fi organizat de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Timiş. Cei ce sunt interesaţi să ia startul la acest cros se pot înscrie în ziua concursului, începând cu ora 9.00, la sediul DJST Timiş, din Piaţa Iancu Huniade. Organizatorii au anunţat că premiile pentru primii 400 de participanţi vor fi tricouri inscripţionate, în timp ce câştigătorii primelor trei locuri vor fi răsplătiţi cu premii ce constă în excursii. Startul crosului va fi dat de pe strada 20 decembrie 1989  şi traseul se va continua cu Piaţa Huniade, strada Michelangelo, Bulevardul Vasile Pârvan, Podul Mitropoliei, urmând ca sosirea să aibă loc tot pe strada 20 decembrie 1989. Săptămâna Europeană a Tineretului se desfăşoară în fiecare an în mai multe oraşe din România şi este destinată să promoveze Programul European „Tineret în Acţiune” şi să faciliteze dialogul cu tinerii pe marginea principalelor teme de interes european.
 

Comentarii

comentarii