Acasă Sport CS Tmișoara s-a depărtat de locul I după înfrângerea de la Sfântu...

CS Tmișoara s-a depărtat de locul I după înfrângerea de la Sfântu Gheorghe

DISTRIBUIȚI

Echipa din liga secundă de handbal feminin CS Timișoara a pierdut două puncte în lupta pentru cucerirea primului loc în Divizia A, după înfrângerea din etapa a XXI-a suferită împotriva echipei Bowling Sfântu Gheorghe. Gruparea condusă de Sorin Voicu este acum la trei puncte în spatele primei clasate, CSS Caracal, și așteaptă acum ultima etapă a sezonului pentru a vedea locul pe care va termina la finalul acestui sezon. În partida jucată la Sfântu Gheorghe timișorenele au acuzat din plin absența jucătoarelor de valoare, astfel că nu au putut să se impună împotriva echipei clasate pe opt în clasamentul Diviziei A. Bănățenele au jucat fără cinci jucătoare, scorul final al meciului dintre CS Timișoara și Sfântu Gheorghe fiind 21-29. Echipa din Timișoara a ajuns astfel la cea de-a cincea înfrângere din acest sezon și așteaptă acum meciul de la finalul săptămânii, programat în Sala ”Constantin Jude” din Timișoara. În ultma etapă din sezonul regulat timișorenele vor întâlni echipa din Sfântu Gheorghe, victoria fiind obligatorie pentru timișorene, dacă vor să prindă un loc ce duce la turneul de promovare în Liga Națională.

Comentarii

comentarii