Acasă Sport CSHF „Maraton ’93” Lugoj – 21 de medalii la Cupa „Danubius”

CSHF „Maraton ’93” Lugoj – 21 de medalii la Cupa „Danubius”

DISTRIBUIȚI

Maraton93 Lugoj 4Sportivi de la nouă cluburi şi asociaţii sportive ale persoanelor cu handicap locomotor din România au luat parte, la sfârşitul săptămânii trecute, la Galaţi, la cea de-a XXIII-a ediţie a Cupei „Danubius”. Competiţia, organizată de APH „Sporting Club Galaţi”, a inclus patru probe: tenis de masă (individual şi pe echipe), atletism, tir cu arcul şi baschet. Clubul Sportiv al Handicapaţilor Fizic „Maraton’93” Lugoj a participat la această competiţie cu un lot format din cinci sportivi, care au obţinut 21 de medalii, dintre care 11 de aur, şapte de argint şi trei de bronz. Pe podium au urcat: Doina Paraian (clasa 3 cărucioare) – locul I la tenis de masă individual, 100 m, suliţă şi greutate, locul II la tenis de masă – echipe şi tir cu arcul; Leonard Lupaşcu (clasa 4 cărucioare) – locul I la 100m,  greutate şi suliţă, locul III la tenis de masă individual şi tenis de masa echipe; Victor Doană (clasa 7 deplasabil) – locul I la tenis de masă individual şi tenis de masă echipe, locul II la suliţă; Marioara Stănescu (clasa 8 deplasabil) – locul I la tenis de masă individual, locul II la tenis de masă echipe, suliţă şi greutate,  locul III la 100m; Gheorghe  Brehariu (clasa 10 deplasabil) – locul I la tenis de masă echipe şi locul II la tenis de masă individual. Organizatorii au oferit şi un premiu pentru sportivitate – „Premiul fair-play Emil Gama”, în memoria sportivului Clubului Maraton’93 Lugoj. La sfârşitul acestei săptămâni, în data de 2 mai, sportivii CSHF „Maraton ’93” Lugoj vor participa la Kiskunmajsa, în Ungaria, la Memorialul Emil Gama, o competiţie de tenis de masă organizată de Integrált Asztalitenisz Bajnokság.

Comentarii

comentarii