Acasă Sport CSHF „Maraton’93” Lugoj a aniversat 20 de ani de activitate

CSHF „Maraton’93” Lugoj a aniversat 20 de ani de activitate

DISTRIBUIȚI

cupa toti diferiti toti egali 2Momentul a fost marcat prin organizarea unei noi ediţii a competiţiei sportive – Cupa „Toţi diferiţi, toţi egali”

Clubul Sportiv al Handicapaţilor Fizic „Maraton’93” Lugoj, în colaborare cu Primăria Lugoj, Consiliul Judeţean Timiş şi Direcţia pentru Sport şi Tineret Timiş, a organizat, la sfârşitul săptămânii trecute, o nouă ediţie a tradiţionalei manifestări sportive Cupa „Toţi diferiţi, toţi egali”. Cu acest prilej, Clubul „Maraton’93” a sărbătorit şi două decenii de activitate şi performanţă în sportul pentru persoane cu dizabilităţi. Competiţia s-a desfăşurat la baza sportivă a Colegiului Naţional „Coriolan Brediceanu” şi a reunit 63 de sportivi şi 20 de voluntari, membrii ai Clubului Sportiv „Maraton’93”, ai Asociaţiei Handicapaţilor Locomotor Timiş, elevi ai Colegiului Naţional „Coriolan Brediceanu” şi ai altor şcoli din Lugoj, tineri de la Fundaţia Casa Clementina şi Asociaţia Alergotură. S-a concurat la tenis de masă, darts şi baschet, participanţii fiind invitaţi şi la o alergare uşoară pe traseul Colegiul Naţional „Coriolan Brediceanu” – strada Brediceanu – Podul de Beton – Splaiul Corneliu Coposu – Podul de Fier, strada Brediceanu – Colegiul „Coriolan Brediceanu”. Pe primele locuri la tenis de masă s-au clasat: grupa I feminin – Dorina Vărgatu (Maraton’93) – locul I, Miruna Damian (Colegiul C. Brediceanu) – locul II, Petronela Saveanu (Colegiul C. Brediceanu) – locul III; grupa II feminin – Mariana Dumitraşcu (Maraton’93) – locul I, Andreea Bejinar (Colegiul I. Hasdeu) – locul II,  Maria Ioncica (Colegiul C. Brediceanu) – locul III; grupa I  masculin – Cristian Băcilă – locul I, Ion Şchiopulescu – locul II, Victor Doană (Maraton’93) – locul III; grupa II masculin – Nicolae Rumela (Maraton’93) – locul I, Reinhard Peştenaru (Colegiul C. Brediceanu) – locul II, Emanuel Iacobescu (Colegiul C. Brediceanu) – locul III; grupa III masculin – Cosmin Anchidin (Colegiul I. Hasdeu) – locul I, Emil Gama (Maraton’93) – locul II, Mario Ivasi (Colegiul C. Brediceanu) – locul III. Au fost premiaţi şi cei mai mici concurenţi: David Bireescu şi Răzvan Bireescu, de la Şcoala Gimnazială de Muzică „Filaret Barbu”. La darts, pe primele locuri s-au situat, în ordine: Oana Opriş (Colegiul C. Brediceanu), Dorina Vărgatu (Maraton’93) şi Miruna Damian (Colegiul C. Brediceanu) – la feminin; Miamin Berzava (Colegiul C. Brediceanu), Alexandru Ponoran (Colegiul C. Brediceanu) şi Angel Irimescu (Colegiul C. Brediceanu) – la masculin. Campionatul de baschet a fost câştigat de echipa Colegiului C. Brediceanu,  pe locurile următoare situându-se formaţiile Probaschet şi Clementina. În clasamentul general, pe locul I s-a situat echipa Colegiului C. Brediceanu, cu 66 de puncte, urmată, în ordine, de Clubul Maraton’93, cu 47 de puncte, Asociaţia Probaschet şi Colegiul I. Hasdeu, cu 16 puncte, Fundaţia Clementina, cu 8 puncte. Câştigătorii şi cei care au sprijinit activitatea clubului în cei 20 de ani de activitate au fost recompensaţi cu diplome, medalii, cupe şi trofee. Partenerii Clubului „Maraton’93” în organizarea acestui eveniment au fost Colegiul Naţional „Coriolan Brediceanu”, Asociaţia Probaschet Lugoj, Asociaţia Alergotură Timişoara şi Fundaţia Clementina. În perioada următoare, sportivii Clubului „Maraton’93” vor participa la două competiţii: Campionatul Naţional pentru tenis de masă şi atletism (11 iulie) şi Openul Internaţional al României – RITTO 2014, la tenis de masă (12-16 iunie).

Comentarii

comentarii