Acasă Sport CSM Lugoj – calificare senzațională în finala Cupei Challenge la volei feminin

CSM Lugoj – calificare senzațională în finala Cupei Challenge la volei feminin

DISTRIBUIȚI

CSM Lugoj a reușit să se califice, în premieră, în finala Cupei Challenge la volei feminin. Miercuri seara, în fața propriilor suporteri, CSM Lugoj a făcut un joc perfect și a obținut o victorie senzațională: 3-0 (25-16, 25-16, 25-23) în partida retur a semifinalei cu Jedinstvo Stara Pazova, după ce în prima manșă a pierdut cu 2-3 în Serbia. Pentru CSM Lugoj au jucat: Yelyzaveta Ruban (13 puncte), Aliona Martiniuc (14 puncte), Georgiana Popa (13 puncte), Veronika Bezhandolska (10 puncte), Tanja Grbic (3 puncte), Andreea Gemănariu (9 puncte) și Silvija Popovic (libero). Antrenor: Ugljesa Segrt. În finala Cupei Challenge, care va avea loc în dublă manşă, pe 15 şi 22 martie, CSM Lugoj va întâlni formația italiană Reale Mutua Fenera Chieri, care a învins cu 3-1 pe propriul teren pe VfB Suhl Thuringer, după ce în manșa tur se impuseseră în Germania cu 3-2. Meciul retur va avea loc în România, probabil la Timișoara.

 

Comentarii

comentarii