Acasă Sport CSM Lugoj – o victorie pentru… Cupa Balcanică

CSM Lugoj – o victorie pentru… Cupa Balcanică

DISTRIBUIȚI

În cea de-a 19-1 etapă a Diviziei A1 de volei feminin, CSL Lugoj – singura reprezentantă a Banatului în competiţie – a obţinut o victorie importantă: 3-0 (25-23, 28-26, 25-19) cu SCMU Craiova. Cu cele trei puncte cucerită, formaţia lugojeană a ajuns la cota 27 în clasamentul primei ligi şi este aproape de împlinirea unui vis frumos: participarea în cupele europene. Clasarea pe poziţia a şasea la finalul campionatului îi va permite formaţiei lugojene să participe în Cupa Balcanică. Meciul cu formaţia din Craiova a fost deosebit de disputat, voleibalistele lugojence reuşind să se impună în finalurile de set. Dramatismul a atins cote maxime în actul secund, când lugojencele pregătite de Bogdan Paul şi Dorin Horvath au avut patru mingi de set (24-20), dar oltencele au întors rezultatul şi chiar au preluat conducerea cu 25-24 şi 26-25. Formaţia bănăţeană nu a cedat şi, susţinută de peste 700 de spectatori, a punctat decisiv, adjudecându-şi setul, iar în final toate cele trei puncte puse în joc. Deşi nu a reuşit să obţină un rezultat pozitiv, formaţia din Craiova a lăsat o frumoasă impresie iubitorilor voleiului din Lugoj. Pentru CSM Lugoj au evoluat: Larisa Ciobanu, Diana Balintoni, Laura Lungu, Ionela Canea, Daniela Lupescu, Irina Alexandru (care a reuşit, din nou, o evoluţie foarte bună), Andreea Smultea (libero), Mădălina Şonda, Sorina Marian. Etapa viitoare, CSM Lugoj va întâlni, în deplasare, pe Unic Piatra Neamţ.

 

Comentarii

comentarii