Acasă Sport CSU Poli Timișoara – pregătită pentru primul derby al campionatului

CSU Poli Timișoara – pregătită pentru primul derby al campionatului

DISTRIBUIȚI

Echipa de handbal masculin CSU Politehnica Timișoara va juca, sâmbătă, cel mai important meci al turului Ligii Naționale, timișorenii urmând să primească vizita rivalei CS Caraș-Severin. Alb-violeții speră la o victorie în meciul din etapa a II-a a campionatului, deși elevii lui Nedeljko Vuckovic au început cu stângul acest sezon, fiind învinși în etapa inaugurală de CSM București. Ambele formații bănățene au început noua ediție a Ligii Naționale cu același obiectiv: ocuparea unui loc de cupe europene, astfel că înfruntarea directă va fi una foarte disputată. Antrenorul timișorenilor speră ca echipa sa să joace mai bine decât în prima etapă, când alb-violeții nu au reușit un meci bun, cu toate că în partidele amicale au arătat o formă foarte bună. CS Caraș-Severin va porni din postura de favorită în meciul de sâmbătă, victoria din prima etapă, precum și omogenitatea echipei conduse de Aihan Omer fiind principalele motive care fac din Caraș-Severin favorită la câștigarea derby-ului Banatului. Jucătorii Politehnicii vor încerca să se impună în fața echipei din Caraș și se bazează pe aportul fanilor alb-violeți, pe care îi așteaptă în număr mare la meci, pentru a-i ajuta să bifeze primul succes din noul sezon al Ligii Naționale. Partida dintre CSU Politehnica Timișoara și CS Caraș-Severin va avea loc sâmbătă, cu începere de la ora 11.00, în Sala ”Constantin Jude” din Timișoara. În clasamentul general, Poli se află pe locul IX, în timp ce gruparea condusă de Aihan Omer ocupă locul al II-lea.

 

Comentarii

comentarii