Acasă Sport Csu Politehnica Izometal vrea să câștige în deplasarea de la Suceava

Csu Politehnica Izometal vrea să câștige în deplasarea de la Suceava

DISTRIBUIȚI

Handaliștii echpei de CSU Politehnica Timișoara vor să revină cu victorie în Liga Națională, alb-violeții având gânduri mari pentru deplasarea de la finaul acestei săptămâni, de la Suceava. Chiar dacă diferența din clasament dintre cele două echipe este de șase puncte. gruparea condusă de Nedeljo Vuckovic vrea să se impună pe terenul celor de la Bucovina Suceava. pentru a urca mai sus în clasamentu Ligii Naționale, și astfel să prindă un loc ce asigură prezența în Cupa Rmâniei. Obiectivul echipei timișorene pentru ultimele cinci meciuri din acest sezon este câștigrea a cel puțin patru puncte, misiune destul de grea pentru alb-violeți,  aceștia urmând să joace și împotriva primelor două clasate, Constanța și Bacău. Pentru partida de la Suceava, antrenorul timișorenilor nu se va putea baza pe internaționalul Stan, jucătorul urmând să se opereze din cauza unei accidentări suferite la Trofeul Carpați, pe Lalic, Băiceanu și Ignat, cel din urmă fiind încă în perioada de recuperare după operație. Astfel, misiunea  bănățenilor la Suceava este una foarte grea, mai ales că gruparea moldavă s-a impus în ultimele șapte partide jucate în fața alb-violețior. Partida din cadrul etapei a XXII-an dintre U Bucovina Suceava și Politehnica Timișoaran va avea loc duminică, cu începere de la ora 11.00, în sala echipei din Suceava.

Comentarii

comentarii