Acasă Actualitate Cu 333 de noi cazuri, România ajunge la 6.633 de persoane infectate...

Cu 333 de noi cazuri, România ajunge la 6.633 de persoane infectate cu coronavirus. În același timp, avem 914 vindecări și 318 decese

DISTRIBUIȚI

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că, până la data de 13 aprilie, în România au fost înregistrate 6.633 de cazuri de infecție cu coronavirus. De la ultima informare, de ieri la aceeași oră, alți 333 de români au primit rezultate pozitive la testarea pentru Covid-19. În același timp, numărul persoanelor decedate a urcat la 318, iar al celor vindecate la 914.

Testele efectuate în ultimele 24 de ore au fost în număr de 4.876. În total, până luni, au fost analizate 67.204 probe în laboratoarele omologate.

În Timiș, s-au înregistrat 300 de persoane depistate cu Covid-19, județul situându-se pe locul 4, în clasamentul numărului de cazuri. În aceeași ierarhie, județul Hunedoara este pe 3, cu 303 persoane infectate. Nici județul Arad nu stă prea bine, cu 270 de cazuri, fiind pe locul 6. Pe de altă parte, în Caraș-Severin au fost confirmate doar 53 de persoane cu Covid-19.

Situația pe județe, potrivit datelor INSP:

Nr. crt. Județ Număr de cazuri confirmate
1. Alba 109
2. Arad 270
3. Argeș 57
4. Bacău 76
5. Bihor 176
6. Bistrița-Năsăud 82
7. Botoșani 156
8. Brașov 253
9. Brăila 16
10. Buzău 13
11. Caraș-Severin 53
12. Călărași 39
13. Cluj 187
14. Constanța 151
15. Covasna 123
16. Dâmbovița 31
17. Dolj 44
18. Galați 195
19. Giurgiu 64
20. Gorj 10
21. Harghita 7
22. Hunedoara 303
23. Ialomița 102
24. Iași 118
25. Ilfov 126
26. Maramureș 49
27. Mehedinți 19
28. Mureș 222
29. Neamț 286
30. Olt 12
31. Prahova 39
32. Satu Mare 37
33. Sălaj 17
34. Sibiu 111
35. Suceava 1.731
36. Teleorman 65
37. Timiș 300
38. Tulcea 16
39. Vaslui 47
40. Vâlcea 13
41. Vrancea 134
42. Mun. București 774
                                       TOTAL 6.633

La ATI, în acest moment, sunt internați 231 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 24.020 de persoane, iar alte 71.293 de persoane sunt în izolare la domiciliu.

În ceea ce privește cetățenii români aflați în alte state, Grupul de Comunicare Strategică transmite: „În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 703 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 420 în Italia, 196 în Spania, 21 în Franța, 9 în Germania, 42 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 2 în SUA, 2 în Austria, 2 în Belgia, 2 în Indonezia  și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 47 de cetățeni români aflați în străinătate, 13 în Italia, 11 în Franța, 12 în Marea Britanie, 7 în Spania, 2 în Germania, unul în Belgia și unul în Suedia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 11 au fost declarați vindecați: 7 în Franța, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia”.

Comentarii

comentarii