Acasă Actualitate Cu mintea trează, la Timișoara

Cu mintea trează, la Timișoara

DISTRIBUIȚI

Campania de informare „Cu mintea trează”! a ajuns şi la beneficiarii cantinei sociale. Inițiată de către Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara prin Complexul de Servicii pentru Victimele Violenței Domestice și Agresori, în parteneriat cu Centrul de Prevenire Evaluare și Consiliere Antidrog Timiș, campania se desfășoară pe tot parcursul lunii noiembrie.

Un obiectiv important al campaniei este informarea, conştientizarea și sensibilizarea, privind riscurile consumului de alcool și droguri, a persoanelor vulnerabile, fără locuință, de pe raza municipiului Timișoara. Joi specialiștii s-au întâlnit cu beneficiarii Cantinei Sociale din cadrul Complexului de Servicii “Sfântul Francisc” din Timișoara.

Acțiunile de informare vizează în special persoanele vulnerabile, fără locuință, cu scopul de a contribui la formarea unor valori și atitudini pozitive față de stilul de viață sănătos și la stimularea schimbărilor în comportamentul cu risc legat de consumul de alcool și de droguri.

Teme abordate: Stil de viață sănătos. Alegeri sănătoase. Riscurile consumului de alcool. Riscurile și consecințele consumului de droguri (cannabis și substanțe cu proprietăți psihoactive)

Acțiuni comune de informare vor avea loc și la Centrul de Suport și Criză Pădurea Verde, în 23 noiembrie, iar la Fundația Timișoara 89 în 28 noiembrie.

 

Comentarii

comentarii