Acasă Sport Cu un lot decimat, alb-violeţii speră într-o minune

Cu un lot decimat, alb-violeţii speră într-o minune

DISTRIBUIȚI

Fotbaliştii de la F.C. Timişoara mai cred în minuni. După primul joc cu VfB Stuttgart, pierdut cu 2-0 pe arena Dan Păltinişanu, jucătorii timişoreni mai speră că pot întoarce rezultatul stabilit la Timişoara. Faţă de aceştia, Ioan Ovidiu Sabău este mai moderat, fiind conştient că o eventuală calificare a F.C. Timişoara în grupele Ligii Campionilor ţine mai mult de domeniul viselor cu final frumos.
Faţă de prima întâlnire, F.C. Timişoara nu se va putea baza pe mai mulţi jucători, lipsa lor fiind un alt motiv pentru care „Moţul” este îngrijorat. Defensiva bănăţenilor ar putea fi călcâiul lui Ahile, Sabău trebuind să găsească o formulă prin care să nu mai fie surprins, aşa cum s-a întâmplat în primul joc. Numai că, faţă de patidele de până acum, antrenorul timişorean nu se va putea baza pe Artiom Karamyan, cel care ocupă mai nou flancul stâng al defensivei şi, foarte probabil, Cisovsky, fundaşul slovac acuzând o accidentare după ultimul joc cu Unirea Urziceni. Pentru acoperirea celor două posturi deficitare din defensivă nu sunt prea multe soluţii, în locul lui Karamyan intrând probabil Latovlevici, Scutaru urmând să evolueze în centrul defensivei, după ce în primul joc a evoluat ca mijlocaş central.
Linia mediană va câştiga în consistenţă prin revenirea în primul „11” a lui Bourceanu. Fostul mijlocaş gălăţean nu va putea însă să facă pereche la centru cu Dan Alexa, suspendat pentru partida de astăzi, în locul acestuia fiind foarte probabil să fie titularizat Borbely, un fotbalist cu experienţa jocurilor în cupele europene de pe vremea când evolua pentru Artmedia Bratislava. Problemele de lot nu se opresc aici, pentru Sabău. Antrenorul timişorenilor nu se poate baza pe Parks şi Magera, ambii accidentaţi, astfel că partenerul din atacul bănăţenilor pentru Gigel Bucur ar putea fi din nou Ionescu, care nu a avut o evoluţie impresionantă în partida cu Unirea Urziceni. Jocul de miercuri seară, de la ora 21.45, va fi arbitrat de italianul Roberto Rosetti, unul dintre cei mai buni arbitri din lume, acesta fiind centralul întâlnirii din cadrul finalei Campionatului European de anul trecut, atunci când s-au întâlnit Spania şi Germania.

Comentarii

comentarii