Acasă Actualitate „Cultul Eroilor” Lugoj are o nouă conducere

„Cultul Eroilor” Lugoj are o nouă conducere

DISTRIBUIȚI

Înfiinţată în anul 2000, filiala lugojeană a Asociaţiei Naţionale „Cultul Eroilor” (care este patronată atât de Ministerul Apărării Naţionale cât şi de Biserica Ortodoxă Română) şi-a desemnat, luni dimineaţa, noua conducere. Întrunirea consacrată alegerii noii conduceri a avut loc în sala de şedinţe a Protopopiatului Ortodox Român din Lugoj, în prezenţa viceprimarului Ioan Ambruş. A fost ales noul Consiliu municipal, format din şapte persoane (preşedinte, vicepreşedinte, secretar şi patru membri), un Birou executiv, alcătuit din cinci membri, precum şi o Comisie de cenzori, din care fac parte două persoane. Cu unanimitate de voturi, preşedinte al filialei lugojene a asociaţiei a fost ales col.(r) Lucreţiu Epure, vicepreşedinte a fost desemnat lt.col. (r) Ionel Panait, iar secretar  – plt. mj. (r)Vasile Haţegan. Noul Birou executiv va fi condus de general de brigadă (r) Mircea Mândru, iar Comisia de cenzori va fi prezidată de lt.col.(r) Edgard Paulov. În prezent, Asociaţia „Cultul Eroilor” Lugoj are 73 de membri, din care 50 sunt lugojeni. O primă acţiune a noii conduceri a filialei lugojene a asociaţiei va avea loc în data de 25 iulie, când, împreună cu Primăria Lugoj, vor fi organizate o serie de manifestări prilejuite de aniversarea a 90 de ani de la intrarea Armatei Române în Lugoj. La aceste manifestări este invitat să participe şi col. (r) Petre Stoica, preşedintele Asociaţiei Naţionale „Cultul Eroilor”.

Comentarii

comentarii