Acasă Special Cum ajung artistii infractori. Conform ANI

Cum ajung artistii infractori. Conform ANI

DISTRIBUIȚI

Voi scrie astazi despre vinovatii fara vina. Despre artisti care pot deveni, si uneori devin, persoane care incalca legea. Legea penala. Si care, de fapt, nu isi fac decat meseria. Cu onestitate. Si procedeaza asa cum se intampla de mii de ani. Dar, in Romania, un experiment la nivel mondial, numit Agentia Nationala Anticoruptie, si o lege aiuristica ii pune pe oameni la zid. Exista un cerc vicios din care se poate iesi.

 

Comisia pentru Cultura a Senatului Romaniei, pentru prima data in istorie, a decis sa iasa din birourile Parlamentului. Sa se deplaseze, pur si simplu, acolo unde oamenii se bucura daca exista legi bune si sunt afectati daca legile sunt rele. Primul eveniment de acest fel a avut loc ieri si azi la Cluj. Azi dimineata, la Casa Universitarilor, senatorii s-au intalnit cu directorii de teatre, de opera si de filarmonica. A fost doar unul dintre numeroasele contacte pe care le-am avut. Aici ni s-a explicat pe larg o anomalie a legii.

Este vorba de legea ANI prin care se interzice ca un director de teatru, de exemplu, sa fie distribuit ca actor intr-unul dintre spectacole ori sa fie regizor ori scenograf. Daca face acest lucru intra in conflic de interese. Conflictul de interese se pedepseste penal. Cu inchisoarea. Sau, in cel mai bun caz, cu amenda penala. Si cu cazier. Si cu interzicerea unor drepturi. Asta se intampla in Romania doar de cand exista Agentia Nationala Anticoruptie care actioneaza in baza unei legi. Legea este “pritocita”, in laboratoarele Guvernului Tariceanu, de catre faimoasa doamna Monica Macovei. Parlamentarii, desi afirma ca nu stau la remorca Guvernului, ca, dimpotriva, controleaza Guvernul, au fost, pana in prezent, incapabili sa schimbe aceasta situatie. Sa faca in asa fel incat un om de arta talentat si bine intentionat sa-si poata face meseria fara a deveni infractor.

Si despre ce vorbim de fapt? Exista teatre de mii de ani. Tot de mii de ani, exista concerte, coruri, fel de fel de spectacole. De fiecare data, dintr-un grup de artisti – ma refer inclusiv la artistii de circ sau de teatru de papusi – unul, cu necesitate, a devenit conducator. Astazi ii spunem manager. La fel cum, de altfel, s-a intamplat si in ceea ce priveste spitalele, in care legea se aplica identic de cand exista ANI. Acest artist ori medic, devenit manager, in mod evident, o demonstreaza intreaga istorie, si-a putut exercita nestingherit meseria. Managerii au fost si actori, si regizori, si scenografi, si papusari, si circari, si chirurgi. Nimeni, pana la apartia doamnei Monica Macovei, nu i-a transformat in infractori.

O fi fost infractor marele Tanase? Sau marele Beligan? Sau marele Ciulei? Sau, mai recent, chiar Sergiu Nicolaescu? O fi infractor Mircea Diaconu? Sau este infractoare Brandusa Novac pentru ca a indraznit sa-si regizeze mai multe spectacole ale circului Globus? Este clar ca avem de-a face cu o aberatie legislativa. Inspectorii ANI ridica din umeri si afirma, pe drept cuvant, ca ei nu fac altceva decat sa aplice legea. Dar, daca legea este stramba, ma intreb: de ce reprezentantii ANI si multiplii “avocati” ai acestei institutii protesteaza vehement de cate ori exista initiative parlamentare care isi propun anularea unei anomali care transforma oameni cinstiti in infractori? De ce, domnule Horia Georgescu?

Sursa: CorectNews

Comentarii

comentarii