Acasă Politica Cum ar fi fost validat referendumul – Semi pamflet

Cum ar fi fost validat referendumul – Semi pamflet

DISTRIBUIȚI

Motto

”Dacă și Parcă se cărau în barcă

Dacă Parcă se-neca,

Cine mai rămânea?”

Referendumul din 6-7 octombrie 2018, pentru apărarea și conservarea familiei strămoșești, ar fi fost validat ”cu siguranță”, dacă mai multe personaje politice contemporane, implicit ale istoriei milenare și centenare a României, ar fi procedat altfel, ”după vorbă, după port”, atunci când s-au prezentat la vot.

Dacă doamna prim ministru Viorica Vasilica Dăncilă, eroina de la Strasbourg, ar fi venit la referendum în costum folcloric tradițional, așa cum ne obișnuise la debutul înaltei cariere politice din fruntea guvernului iubit de români, alături de întreaga familie din Videle, s-ar fi câștigat serioase procente în plus la participare, cel puțin 20%. Un procent sigur s-a pierdut când a apărut la vot în pantaloni negri! Câtă lume a înțeles că domnia sa,  îmbrăcând pantalonii și sacoul negru, s-a înfășurat într-un  fel de ”cămașă a morții”, în urma scrisorii primite de la șorosist socialistul Frans Timmermans, ce cuprinde 18 puncte de acuzații nedrepte asupra guvernului român? Și că este hotărâtă să lupte și să-l învingă definitiv până la sfârșitul lunii!? Praf și pulbere se va alege de Comisia Europeană  neînțelegătoare, de Parlamentul European cel părtinitor! Doamnele europarlamentare, focoasele, degrabă iute la mânie și la schimbat partidul, Maria Grapini, Norica Nicolai și Renate Weber o vor ajuta și vor pune steagul tricolor pe acoperișul Parlamentului de la Strasbourg!

Dacă domnul Liviu Nicolae Dragnea nu se prezenta și el la vot cam netradițional, singur singurel, îmbrăcat cam ”chejuel”, ci venea costumat popular, alături de doamna Bombonica, domnișoara Irina, fiul proaspăt căsătorit, noră, cuscri, nași si alte neamuri, că sunt mulți, dacă la recenta nuntă a fiului au fost o mie, sigur se mai câștigau vreo 15-20 procente!   Vi-l amintiți ce bine îi stătea în frumosul costum teleormănean, cu pălăria înaltă din paie, adevărată coroană de mare boier oltean, când a condus  poporul pesedist spre un record mondial Guinness la număr de populație îmbrăcată folcloric?

Dacă domnul secretar adjunct PSD, Codrin Ștefănescu, această piază rea pentru Corneliu Vadim Tudor, decedat, Adrian Nastase, condamnat, Dan Voiculescu, condamnat, (atenție domnul Dragnea, că acum e tot timpul pe lângă dumneavoastră!) ar fi tăcut cu un an înainte de referendum și jumătate de an după, sigur s-ar fi câștigat vreo 20 procente!

Cinci procente se câștigau și prin tăcerea, ba chiar absența din Parlament și de la tembeliziuni a domnului senator PSD Șerban Nicolae! Era suficient dacă se prefăcea că revine la vechea ocupație, de șofer al domnului condamnat pentru corupție, Cătălin Voicu și nu mai jignea pe nimeni!

Dacă domnul senator PSD Iordache, doctor în drept la Bălți, le transmitea tuturor moldovenilor cu cetățenie română, nu o altă întrebare, ci doar o chemare să vină la vot, se mai câștigau vreo 3-4 procente.

Dacă domnul deputat PSD Nicolicea, marele expert în legile penale, venea la vot cu familia de juriști din Turnu Severin, adică soția și fiica măcar, așa cum au absolvit dreptul, împreună, deși de la distanță, sigur se mai câștiga un procent.

Dacă domnul deputat PSD și medic Cătălin Rădulescu, autenticul revoluționar de la ’89, venea la vot costumat în haiduc, cu mitraliera la gât,  sau măcar până la intrarea în secție, explicându-ne, așa cum știe domnia sa, ce le-ar face la homosexuali, se mai adăuga un procent.

Încă un procent s-ar fi adăugat dacă un alt medic, domnul deputat PSD Nicolae Bacalbașa, marele orator, ar fi tunat și fulgerat, pentru glia și familia străbună, de la înalta tribună a Parlamentului României!

Mai mult de 5 procente, adică cam atât cât a obținut și la ultimele legislative, sigur aducea și președintele ALDE, domnul Călin Constantin Anton Popescu Tăriceanu, dacă venea le referendum, însoțit de toate nevestele, trecute, prezente și viitoare! Domnia sa, nu mai încape vorbă, costumat în frac tradițional, că doar are aspect de mare intelectual!

Dacă domnul președinte al PNL Ludovic Sică Orban nu și-ar mai fi cănit părul și sprâncenele, și ar fi cântat cu vocea lui prea frumoasă către toți liberalii, faceți ca mine, lepădați-vă de geluri, vopsele useliste de tristă amintire și alte căneli, apoi veniți curați  la vot, sigur s-ar mai fi câștigat 0,1 procente!

Dacă doamna senator PNL, progresista și modernista Alina Gorghiu, ar fi umblat, din poartă de casă în ușă de bloc, carevasăzică ”door to door”, să vorbească cu toți copiii din familiile tradiționale nu s-ar fi câștigat nici un procent, bașca s-ar fi pierdut…

Dacă domnul președinte al României Klaus Werner Iohannis nu venea cam târzior la referendum, făcând un pas înainte și doi pași înapoi, sigur ceva procente s-ar fi adăugat! Oare câte? Doar marele sociolog, expert în sondaje pesediste, adică adevărate și fără marjă de eroare, profesorul Pieleanu, ne va putea spune, la TVR 1  Antena 3, România TV…

Și ca să dăm un exemplu și din societatea civilă locală, dar foarte intelectuală, dacă domnul profesor Vasile Popovici îl certa pe mitropolitul Ioan înainte de referendum, iar Înalt Prea Sfântul nu răspundea niciodată, vreo 1-2 procente în plus s-ar fi obținut. Nu cred că mai mult, pentru că majoritatea românilor tradiționali muncesc, sau la televizor privesc, cu cititul nu se mai prea obosesc…

Iată, stimați cititori (și ”vă mulțumesc că existați” ?!) că dacă facem o simplă socoteală, parcă ajungem la un procentaj de participare  cunoscut de noi, patrioții mai vechi, de pe vremea când mult iubitul și stimatul cârmaci, eroul din Scornicești, Nicolae Ceaușescu, se lupta contra ”bombii cu neutroni”: 99,999%!!! Ăla referendum adevărat!

Comentarii

comentarii