Acasă Administraţie Cum au fost salvate 150 de gospodării de la inundații, din Obreja...

Cum au fost salvate 150 de gospodării de la inundații, din Obreja Caraș Severin?

DISTRIBUIȚI
dav

Administrația Națională “Apele Române”, prin Administrația Bazinală de Apă Banat (ABA Banat) Timișoara, continuă în această perioadă lucrările prevăzute în proiectul ”Regularizare pârâu Axin în localitatea Var, comuna Obreja, județ Caraș-Severin”.

Titu Bojin, directorul ABA Banat Timișoara, a spus că acest proiect este de primă necesitate deoarece albia pârâului Axin și a afluentului de dreapta, Strahei, erau neregularizate.

Malurile prezentau eroziuni active, iar secțiunea de scurgere era insuficientă tranzitării apelor mari, de aceea, la viituri se inundau 75 de case și 150 de anexe gospodărești, o suprafață de 100 ha teren arabil,  iar pe 2 km lungime se punea în pericol stabilitatea malurilor și a drumului comunal.

Început în anul 2019, până acum au  fost realizate 98% din totalul lucrărilor prevăzute de acest obiectiv de investiții.

Prin  proiectul ”Regularizare pârâu Axin în localitatea Var, comuna Obreja, județ Caraș-Severin” au fost deja executate: 1700 m de diguri, 3500 m de apărări de mal și 25 bucăți de praguri de fund.

Scopul urmărit este îmbunătățirea scurgerii pârâului Axin și apărarea împotriva inundațiilor a localităților Var și Iaz.

Valoarea totală a investiției este de 4.698.000 lei, realizată cu fonduri de la bugetul de stat și din surse proprii. Firma care se ocupă de execuția lucrărilor este SC Lescaci Com SRL.

Termenul de finalizare este în cursul anului 2020 – a concluzionat Titu Bojin, joi 9 aprilie 2020.

Comentarii

comentarii