Acasă Eveniment Cum au furat doi bărbați 7.000 de litri de motorină de la...

Cum au furat doi bărbați 7.000 de litri de motorină de la o firmă din Orțișoara

1994
DISTRIBUIȚI

Doi bărbați au fost retinuți după ce au furat aproape 7000 mii de litri de motorină. Indivizi în vârstă de 33 și 38 de ani au furat două carduri de alimentare cu carburanți și au cumpărat cu ele aproape 7000 de litri de motorină. Prejudiciul se apropie de 10.000 de euro.

Cei doi bărbați, spun polițiștii, sunt foști angajați ai societății comerciale din Orțișoara. Unul a fost dat afară, iar celălalt și-a dat demisia. Polițiștii povestesc că, în perioada 1-15 mai, cei doi au pătruns într-un birou de-al societății comerciale și au sustras două carduri de alimentare cu combustibil pe care le-au folosit fără drept. Au alimentat, în total, cu 6860 de litri de motorină la o stație de carburant de pe raza localității Ghiroda, povestesc polițiștii. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, bănuiții fiind reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.

Comentarii

comentarii