Doamne, ce frumoase erau copilăriile în iernile pline de zăpezi, cu scârțâitul albului înghețat sub bocancii prea înalți, cu săniuțele prea mici pentru grupul ce ”încărca”… mijlocul de transport pe derdeluș! Nu se mai plângea nimeni că ”nu se poate merge la școală”, pentru că se mergea. Doar în 1984-1985, a fost o iarnă cu un debut atât de agresiv, încât nebunul de Ceaușescu abia a așteptat să închidă complet circulația pentru trei luni (chiar și atunci când trecuseră zăpezile, mai era restricție) și abia circulau camioanele pentru mărfuri. Zăpada era atunci, în unele zone, de doi metri înălțime. Brr! Ce iarnă cumplită! Elevii, studenții, toată lumea mergea, în schimb, la ore.
La Timișoara nu s-au închis școlile, în schimb, unele străzi, chiar în plin centru, pe Take Ionescu, Circumvalațiunii, Loga, par închise. O fi trecut cândva vreo mașină, cu titlul de ”mașină de deszăpezire”, dar zăpada este ”mototolită” sub cauciucuri, iar culoarele de circulație sunt, de fapt, brăzdate de cauciucurile mașinilor din trafic.
Orașul pare trist și doar un ochi mai vesel ar putea asemăna situația cu un ”derdeluș orizontal”, cam impropriu unui oraș civilizat, viitoare Capitală Culturală Europeană.
Podurile sunt înghețate pentru pietoni, nimeni nu curăță trotuarele aferente acestora, iar de departe se vede, singura instituție publică ce și-a făcut curat în jur se află în Palatul Dicasterial, deci Curtea de Apel Timișoara, împreună cu Tribunalul și Judecătoria. Să fie semnul clar, din Timișoara, că justiția, la noi este mai… curată? Cel puțin nu mai alunecă sărmanii justițiabili pe trotuarele aferente și nu-și mai rup părți din trupurile încordate, dar e bine. Palatul poate fi un model.
CL Timișoara a emis, de ani de zile, un HCL prin care cetățenii sunt obligați să facă curățenie în jurul imobilelor, pe o rază de 50 de metri. În caz contrar, se aplică amenzi. Deci, inclusiv să curețe zăpada. Bine! Dar în jurul instituțiilor publice din Timișoara cine și când curăță zăpada? Cine amendează aceste instituții? Poate Poliția Locală?
Șirul lung de întrebări, apreciate de edili a fi ”antipatice” sunt, de fapt, niște modeste retorici ce așteaptă, în zadar, vreun semn de ”simpatie” din partea celor care au obligația față de noi, de cetățenii acestui oraș, vreun răspuns…
În Timișoara, găsești dovezi de ”talent automobilistic”, dacă nu faci accident. În Timișoara, descoperi gropi acoperite cu gheață, pericole publice, dar poți afla repede că mașina s-a înțepenit în… locul dezghețat, poți să fii acrobat al șoselei, dar niciodată sigur de drum.
E aproape dramatic.
E revoltător. Între timp, cei 28 de ani de la Revoluția Timișoarei ne-au făcut mai critici, mai revoltați, dar mai puțin… revoluționari. Parcă nu am avea vlagă pentru o revoluție împotriva imposturii și a răului îndreptat împotriva noastră.
Ce ne (mai) lipsește?
