Acasă Actualitate Cum să ai o viață creștinească, în Postul Paștelui sau parcursul duhovnicesc spre...

Cum să ai o viață creștinească, în Postul Paștelui sau parcursul duhovnicesc spre Înviere

DISTRIBUIȚI

În capitala Caraș Severinului, la Biserica „Schimbarea la Față” din Reșița, în prezența PS Lucian, Asociația Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte a organizat un dialog duhovnicesc, pe tema generală a trăirii unei vieți creștinești, la vremea Postului Mare.

Conferința a fost susținută de către Preasfințitul Părinte Lucian, episcopul Caransebeșului, care a răspuns invitației tinerilor pentru a doua oară, în timpul acestui post, de a fi prezent și a dialoga cu ei pe marginea unor subiecte de actualitate, precum și a curiozităților și căutărilor specifice, în zona duhovnicească, a tinerilor.

La acest eveniment au participat aproximativ 100 de credincioși, tineri membri ai ATOR Banatul de Munte din mai multe zone ale eparhiei, precum și credincioși de la parohiile din Municipiul Reșița.

Ierarhul a început seara duhovnicească rostind o rugăciune, apoi invitându-i pe cei prezenți la un moment de meditație, lecturând fragmente din slujba Canonului Sfântului Andrei Criteanul și aplicând însemnătatea mesajelor și rugăciunilor la trăirea unei vieți creștinești, în perioada Postului Mare, dar și în timpuri stăpânite de confuzie și dezbinare, similar cu cele pe care le trăim în zilele noastre.

În cele ce au urmat, atât tinerii, cât și credincioșii prezenți, au avut ocazia să adreseze întrebări deschise și curiozități ierarhului, unii cerând sfat cu privire la anumite situații de viață, iar alții adresând întrebări legate de rânduiala Bisericii, a sfintelor slujbe și a felului în care un creștin ar trebui să viețuiască în contemporan.

Printre întrebările adresate și sfaturile cerute, s-au numărat cele care au legătură cu pravila și programul de rugăciune al fiecărui creștin, în diverse situații, cum putem să trăim în lume, dar să păstrăm valorile creștinești, precum și preocupări legate de suflet, de mântuirea lui și, inclusiv, despre ce s-ar întâmpla cu sufletele copiilor nenăscuți. Întrebările fiind numeroase și diverse, această seară duhovnicească a arătat nevoia tinerilor, a credincioșilor, de împlinire sufletească și căutarea și setea fiecăruia după Hristos.

În această seară, ne-am întărit duhovnicește unii pe ceilalți și credem că, prin aceste întrebări și răspunsuri, prin acest dialog, ne purtăm și ne vom purta în continuare sarcinile unii altora, pentru a împlini cu adevărat Legea lui Hristos, întrucât cel care întreabă își dorește mântuirea. «Dacă vrei să te mântuiești, cu întrebarea să călătorești», ne învățau Sfinții Părinți. 

Așadar, credincioșii de toate vârstele din Reșița au întrebat, pentru că sunt într-adevăr dornici să Îl întâlnească pe Dumnezeu și să Îl vadă pe Dumnezeu cu ochii minții și să se mântuiască, mântuirea fiind scopul vieții fiecărui creștin autentic. 

Plecăm de la Reșița cu o bucurie sfântă în suflet, pentru că foarte mulți oameni au fost receptivi și credem că s-au folosit de acest dialog duhovnicesc în Sfântul și Marele Post al Paștilor

E un parcurs duhovnicesc spre Învierea lui Hristos, deoarece, pe lângă toate celelalte denii, Liturghii și slujbe specifice acestei perioade.

Credem că și aceste întâlniri de suflet sunt necesare pentru a ne întări și pentru a putea purta în continuare lupta cea bună, precum ne spune Sfântul Apostol Pavel, și pentru a urca pe scara virtuților, descrisă atât de frumos de Sfântul Ioan Sinaitul. 

Dumnezeu să ne ajute să mergem mai departe împreună și, dacă vrem să ne mântuim, cu întrebarea să călătorim!”, a afirmat Preasfințitul Părinte Lucian la final.

Dialogurile duhovnicești, organizate periodic de către ATOR Banatul de Munte, alături de Preasfințitul Părinte Lucian, dar și de alți invitați, în cadrul conferințelor organizate de către asociație, reprezintă prilejuri de apropiere a tinerilor și a tuturor credincioșilor de Biserica lui Hristos, prezența și întrebările adresate indicând de fiecare dată nevoia și căutarea oamenilor de răspunsuri, de sens și de liniște.

 

Comentarii

comentarii