Cel mai recent și probabil cel mai concludent exemplu de amatorism și de aventurism politic tocmai s-a consumat vineri spre sâmbătă. În puterea nopții. Tragica harababură de la Spitalul Foișor. O decizie aiuristică. Și o punere a ei în practică nu numai pompieristică, ci și precară.
Acești oameni, care alcătuiesc astăzi arhitectura puterii din România, nu numai că mint de îngheață apele, atunci când ne prezintă cifrele pandemiei, rezultatele combaterii ei, cifrele economiei și soluțiile de contracarare a crizei, dar recurg și la soluții care dovedesc că sunt total nepregătiți pentru a administra un stat. Iar cazul dramatic al transformării peste noapte a Spitalului Foișor dintr-o instituție destinată operațiilor ortopedice, într-o unitate Covid, este extrem de elocvent pentru a demonstra afirmațiile de mai sus. Decizia s-a luat peste capul managementului spitalului. A fost impusă de Raed Arafat și de Vlad Voiculescu, ministrul suprarealist al Sănătății. Pe parcursul zilei de vineri, după ce decizia era luată, nimeni nu a rezolvat câteva probleme esențiale, cum ar fi: informarea pacienților internați pentru ca, beneficiind de acceptul acestora, să poată fi adoptate cele mai bune soluții pentru dezafectarea în condiții civilizate a spitalului; informarea familiilor fiecărui pacient, prin apeluri telefonice la numerele precizate de aceștia încă de la internare; informarea tuturor medicilor și personalului mediu și repartizarea acestora către alte unități spitalicești în care se efectuează intervenții ortopedice; aducerea unui număr suficient de mare de ambulanțe precum și de mijloace de transport, pentru a putea fi mutați în mod operativ pacienții, precum și instalațiile din dotarea spitalului, care nu mai sunt necesare acolo, în măsura în care unitatea devine Covid. Și multe alte lucruri ar fi putut fi rezolvate pe parcursul zilei de ieri, cu singura condiție ca cineva de la vârful aparatului de decizie să dea dovadă de o minimă inteligență și capacitate organizatorică. Nu s-a întâmplat așa. Și a fost generată o veritabilă harababură. Care la rândul ei a creat adevărate drame. Pe care chiar și principalul autor, ministrul Sănătății a spus că nu ar mai dori să le vadă vreodată la televizor. Cu mult cinism, sâmbătă, șeful său de partid, Dan Barna ne-a anunțat că la război e ca la război. În sensul că se pot sacrifica niște vieți, pentru a salva alte vieți. Iar bomboana pe colivă este pusă de medicii cu experiență din acest spital renumit al Capitalei, care afirmă cu subiect și predicat că unitatea nu este deloc adecvată luptei sanitare împotriva Covidului.
Așadar, la război e ca la război. Avem acest război intern, pe care puterea instalată în urma alegerilor prezidențiale și parlamentare îl pierde în fiecare zi. Iar propaganda de război este și ea tot de doi bani. Pentru că minciunile devin tot mai vizibile, tot mai ușor de demontat. Pe măsură ce sunt din ce în ce mai nerușinate. Analiștii, între care mă număr, au anunțat de mult timp că guvernanții, în frunte cu președintele României, care conduce de facto Executivul, sunt total incapabili să facă față în mod onorabil unei provocări cu care, în definitiv, se confruntă aproape toate statele lumii. Că au scăpat de mult timp situația de sub control. Că orbecăie prin întuneric, dând vina pe opoziție sau chiar pe populație. Dar ce ne facem cu celălalt război?
Prevestirile care zilele trecute păreau sumbre și excesiv de pesimiste se adeveresc din nefericire cu o rapiditate înspăimântătoare. Un conflict armat în proximitatea granițelor României este iminent. Colosul rus a fost zgândărit printr-un act de provocare de o inconștiență și imbecilitate crasă, pus la cale de către Guvernul Ucrainei. Îmboldit sau nu dinspre Washington. În fiecare ceas, Federația Rusă masează trupe și tehnică avansată de luptă la frontiera cu Ucraina și devine din ce în ce mai clar că atacul iresponsabil, efectuat de armata Ucrainei împotriva separatiștior ruși de la Donețk, nu va rămâne fără urmări. Și în Marea Neagră flota rusă militară devine din ce în ce mai consistentă. Cancelarul Angela Merkel dă din colț în colț, temându-se pe bună dreptate că va fi declanșat un conflict, care ar putea antrena și Uniunea Europeană. Care este parte NATO. În al doilea rând, se teme, tot pe bună dreptate, că proiectul gazoductului Nord Stream 2 va fi aruncat în aer, astfel încât, în viitor, Germania va fi silita ca în loc să cumpere gaz rusesc la un preț convenabil, să cumpere gaz american lichefiat la un preț pipărat. Cancelarul vorbește cu Vladimir Putin, dar acesta o ține una și bună. Rusia a fost provocată de Ucraina, iar actul de provocare este tradus de analiștii de la Kremlin drept un act de război. La care Moscova trebuie să răspundă. Și nu înțelege noul țar al Rusiei nici în ruptul capului de ce Washingtonul și Berlinul îi solicită să-și reducă efectivele de la froniera cu Ucraina, în condițiile în care NATO masează ceas de ceas trupe și tehnică de luptă pe același aliniament, tot în proximitatea Ucrainei, precum și în Marea Neagră.
Oamenii care nu sunt capabili să găsească o locație adecvată pentru o unitate Covid, oamenii care nu sunt capabili să evacueze un spital prin mijloace adecvate și cvilizate, oamenii care nu pot organiza nici măcar acest lucru, dar afirmă că „la război e ca la război”, au angajat România în cea mai periculoasă aventură la nivel european, de la cumplitul război care s-a finalizat prin dezmembrarea Iugoslaviei. Este momentul să spunem, având toate argumentele în spate, că situația este din păcate izbitor de asemănătoare. La fel cum Iugoslavia a fost un conglomerat de etnii, de religii, de civilizații și de interese și a fost relativ ușor de detonat în aceste condiții butoiul cu pulbere, și Ucraina, chiar mai mult decât Iugoslavia, este un stat inventat pe harta Europei. Mai întâi de către Stalin, și apoi prin contribuția directă a lui Nikita Sergheevici Hrușciov, care i-a făcut cadou republicii sovietice ucrainiene Peninsula Crimeea. Iar primul pas către dezmembrare a fost făcut prin anexarea Crimeei de către Federația Rusă, care a considerat că are un drept istoric asupra acestui teritoriu. Și prin crearea a două regiuni separatiste, Donețk și Lugansk, care să fie transformate – și chiar asta se întâmplă acum – în capete de pod ale unui război în desfășurare. Care se va finaliza prin dezmembrarea statului cu care noi tocmai am încheiat un acord militar. Ce vom face în caz de război? Ne vom încălca angajamentul, așa cum am făcut deseori în istorie? Vom scuipa pe documentul pe care l-am semnat și l-am ratificat cu o largă majoritate în Parlamentul României? Sau vom merge cu capul înainte, izbindu-ne de zidul Kremlinului? Cum Dumnezeu își pot imagina acești nevolnici, care capitulează în fiecare zi în lupta cu pandemia și cu criza economică, că pot purta un război adevărat? Și cu cine? Cu una dintre cele mai redutabile armate din lume.
