Acasă Politica Cum și cu ce înghițim „Platforma Crimeea”?

Cum și cu ce înghițim „Platforma Crimeea”?

692
DISTRIBUIȚI

Astăzi, premierul Florin Cîțu, împins de la spate de Klaus Iohannis, mai comite o ispravă. Va fi prezent la Kiev, la summitul dedicat creării așa numitei „Platforme Crimeea”, o inițiativă asumată neoficial de partenerul nostru strategic Statele Unite. Câteva state se coalizează, făcând scut în jurul Ucrainei, în scopul alungării Federației Ruse din Crimeea. Iar Federația Rusă, extrem de promt, a taxat acest demers drept un act de agresiune împotriva sa. După această declarație, orice este posibil.

În 2014, Federația Rusă a anexat Crimeea, susținând sus și tare că este un teritoriu care istoric îi aparține. Tot de atunci Europa s-a ales și cu un conflict militar hibrid în Dombas. Este interesant că, inițial, prefăcându-se că pică în cursa întinsă, Federația Rusă a afirmat oficial că este gata să participe la „Platforma Crimeea”, cu condiția însă de a nu fi pus în discuție statutul acestui teritoriu, de a se ridica blocada instituită împotriva Peninsulei, în special cea legată de aprovizionarea cu apă, și de a fi determinate forțele ucrainene să pună capăt conflictului din Dombas. O mișcare abilă, făcută firește cu scopul de a determina adversarul să facă precipitat următoarea mișcare, dezvăluindu-și vulnerabilitățile. Ceea ce s-a și întâmplat. Declarațiile inițiatorilor platformei, în spatele cărora se află Statele Unite, au dezvăluit repede că de fapt nu se pune problema unei cooperări internaționale în beneficiul locuitorilor Crimeei, ci obiectivul este strict de natură geostrategică. Ideea de a pune o nouă presiune asupra Federației Ruse. Și asta în condițiile în care se știe foarte bine de către toți analiștii politici și militari ai lumii că Moscova nu are de gând să cedeze.

Dar cine sunt ceilalți participanți anunțați până în acest moment la acest summit și care, împreună cu Statele Unite și România, și-au anunțat intenția fermă de a lua loc pe „Platformă”? Câțiva aliați tradiționali ai Washingtonului, considerați a fi puteri militare semnificative. Respectiv Marea Britanie, Canada și Franța. La care se adaugă câteva state, hai să le spunem satelit: Moldova, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia și Slovacia. Germania și alte state europene din nucleul dur, precum și celelalte state europene din fosta sferă de dominație sovietică nu au intrat până în acest moment în respectiva horă. În schimb aderă Turcia. În cazul Turciei, care se luptă cu Rusia pentru supremația militară în Marea Neagră, există cel puțin această explicație rezonabilă.

Summitul urmează să aibă loc azi. Tot astăzi, statele pe care le-am enumerat mai sus, la care pe ultima sută de metri s-ar putea adăuga și altele, vor semna acest angajament comun. Fără a ține cont de avertismentul sever transmis de Moscova. Citez: „Participarea oricărei țări și organizații reprezintă o încălcare directă a integrității teritoriale a Rusiei”. Să traduc aceste cuvinte. În orice moment începând de astăzi, Rusia poate considera că un stat sau altul aterizat pe această „Platformă” o atacă, săvârșește un act de agresiune și, ca atare, poate suporta o ripostă severă. O ripostă severă în viziunea Federației Ruse este o ripostă militară. Scurt pe doi. Ce câștigă România și ce pierde intrând în această combinație?

Este de remarcat faptul că, la sfârșitul anului trecut, ministrul Apărării, generalul Nicolae Ciucă, a semnat la Kiev, fără a consulta în prealabil Parlamentul României, fără niciun fel de dezbatere publică, practic pe șest, un acord militar între România și Ucraina. Am interpretat pe bună dreptate acel acord drept un act cu totul și cu totul iresponsabil, care la o adică ne-ar putea pune pe picior de război cu Federația Rusă. Și fără să avem din această persectivă niciun fel de garanții NATO. Washingtonul a fost cel care ne-a împins în față pentru a ne asuma o asemenea măsură, în scopul de a testa reacțiile Moscovei. Conform documentului, asumat totuși ulterior și de Parlamentul României, țara noastră urma – poate a și făcut-o până în prezent – să pună la dispoziția Ucrainei, un stat aflat pe picior de război cu Federația Rusă, echipamente militare, iar la nevoie să intervină în forță, ca un aliat al Ucrainei, dacă acest stat va face obiectul unei agresiuni militare mai puțin hibride decât cea din Dombas. România s-a vulnerabilizat din acel moment. Iar dovada că așa stau lucrurile este că documentul semnat atunci nu a fost sub nicio formă însușit de NATO. Oficial este o acțiune în afara NATO, iar consecințele ei nu intră sub umbrela NATO. O aventură politică iresponsabilă.

La fel cum iresponsabilă a fost și aventura României din Afganistan, care nici ea nu a reprezentat o operațiune de război NATO. Un război pierdut, care ne-a costat și ne va costa imens în continuare. Dar atunci când s-a luat această decizie controversată de a trimite trupe în Afganistan, prost înarmate și necorespunzător instruite, Bucureștiul avea totuși cât de cât o justificare. Partea americană a pus această condiție pentru primirea noastră în NATO. Iar Bucureștiul s-a conformat.

Acum atenție: nici „Platforma Crimeea” nu este o operațiune NATO. Ca atare, consecințele posibile, unele previzibile, nu vor putea fi nici ele plasate sub scutul NATO. Iar acum chiar nu avem nicio justificare. Ar putea unii naivi să-și imagineze că, procedând în forță, Bucureștiul apără sub aspect geopolitic Marea Neagră, o zonă cheie, în care echilibrul de forțe prin ocuparea Crimeei a fost răsturnat în favoarea Federației Ruse. Numai că, din nou atenție, conform Convenției de la Montreaux, singurii jucători semnificativi la Marea Neagră, singurele state care pot plasa nave și submarine militare într-un număr semnificativ sunt Rusia și Turcia. România, alături de celelate state riverane, poate plasa forțe militare în Marea Neagră, dar într-un număr nesemnificativ. Iar statutul Crimeei nu schimbă din această perspectivă lucrurile. Spre deosebire de Turcia, noi nu avem pentru ce să ne batem. Statele Unite și celelalte puteri europene pot desfășura simultan sau prin rotație capacități navale militare în Marea Neagră, dar doar pentru perioade strict delimitate de timp și într-un număr rezonabil. În schimb, dacă tot vorbim despre securitatea noastră la Marea Neagră, după preluarea de către Federația Rusă a Crimeei, distanța de la care la o adică România poate fi lovită s-a scurtat semnificativ. Am devenit deci mai vulnerabili în fața Federației Ruse, iar „Platforma Crimeea” nu va rezolva această situație. Dimpotrivă, lucrurile se complică.

Sugerez Parlamentului României ca, de urgență, să ia în dezbatere acest caz, puterea legislativă urmând să cenzureze, așa cum de altfel prevede Constituția, actele și faptele puterii executive. Să fim cu ochii pe ceea ce se întâmplă azi la Kiev, și să fim extrem de atenți la reacțiile Moscovei.

Comentarii

comentarii