Acasă Actualitate Cum vor fi ajutați blocatarii din Timișoara să acceseze uriașele fonduri de...

Cum vor fi ajutați blocatarii din Timișoara să acceseze uriașele fonduri de la UE pentru izolarea termică a locuințelor?

DISTRIBUIȚI

Blocatarii din Timișoara sunt invitați vineri, 20 aprilie, de la orele 16.00, pe strada Barbu Iscovescu nr. 2, unde Federația Asociațiilor de Proprietari Timișoara – FAPT – va organiza o dezbatere pe tema accesării uriașelor fonduri de la Uniunea Europeană, pentru izolarea termică blocurilor.

Evenimentul este organizat în colaborare cu europarlamentarul PPU-sl Timiș, Maria Grapini. Ea a decis să vină  în sprijinul locuitorilor Timișoarei pe o temă de maximă actualitate: accesarea fondurilor UE pentru eficientizarea energetică a locuințelor.  Astfel, Grapini a avut o serie de discuții cu președintele FAPT, Constantin Savulov. Acesta i-a solicitat sprijinul direct în prezentarea proiectelor europene și a modalitățile prin care și timișorenii ar putea ajunge beneficiarii acestora.  “Îmi doresc să existe cât mai mulți beneficiari din orașul în care trăiesc. Fondurile europene pentru eficientizarea energetică a locuințelor sunt generoase și este timpul ca și România să accelereze lucrurile în acest sens. Am decis să-i ajut, din poziția de europarlamentar, pe timișorenii mei!”, a declarat Maria Grapini. Cei interesați să participe la eveniment îl pot contacta pe Constantin Savulov, președintele FAPT, la telefon 0745.347.173.

 

 

Comentarii

comentarii