Acasă Actualitate Cum vrea UVT și Inspectoratul Școlar Timiș să îi ajute pe elevi...

Cum vrea UVT și Inspectoratul Școlar Timiș să îi ajute pe elevi să treacă de zoom-burnout?

DISTRIBUIȚI

Universitatea de Vest din Timișoara, prin facultățile de Arte și Design, Educație Fizică și Sport, Litere, Istorie și Teologie, Muzică și Teatru și Sociologie și Psihologie, alături de  Departamentul pentru Relația cu Mediul Preuniversitar,  în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş, anunță deschiderea proiectului ”We Unite Them – Their Future is Our Future!”.

Scopul este sprijinirea elevilor din școlile și liceele din mediul rural și urban al județului Timiș, prin implicarea lor în cadrul unor activități culturale și artistice, de conștientizare și recuperare în urma efectelor cu impact socio-psihologic, cauzate de contextul pandemic actual. Proiectul își propune dezvoltarea abilităților sociale, emoţionale, de interacţiune şi sprijin social al elevilor care resimt efectele îndelungatelor limitări impuse de pandemie.

Conform studiilor realizate în anul 2020 de Biroul Regional UNICEF pentru Europa şi Asia Centrală, Consiliul Național al Elevilor, Reprezentanța UNICEF în România, precum și de Organizația Salvați Copiii România, peste 900 de mii de elevi au fost impactați în mod direct de efectele negative ale pandemiei COVID-19. Digitalizarea forțată a mediului educațional, cauzată de măsurile de carantină impuse, a făcut ca majoritatea elevilor să învețe fără un program bine structurat și să socializeze preponderent în mediul online.

Limitarea îndelungată la spațiul propriei case, lipsa contactului uman, a grupurilor de suport (prieteni, rude, echipe sportive, s.a.) a făcut ca:

23.2% dintre elevi să se simtă furioși,

32.7% dintre elevi să se simtă obosiți,

iar 27.1% dintre elevi să se simtă speriați și triști.

Cronicizarea acestor sentimente se reflectă în numărul mare de elevi care suferă de zoom-burnout și depresie (cel puțin 1 din 7 copii, conform UNICEF) și, prin extensie, în rezultatele slabe la învăţătură, abandonul şcolar şi pierderea interesului de a se dezvolta.

Proiectul va debuta începând din această săptămână, prin activități susținute de către Facultatea de Educație Fizică și Sport și Facultatea de Litere, Istorie și Teologie. Această reîntoarcere la interacțiunile activităților față în față, în spațiile outdoor, reprezintă un răspuns față de semnalul de alarmă cu privire la efectele socio-economice indezirabile pe termen lung, provocate de pandemia COVID-19. Proiectul propune implicarea societății civile în susținerea generației tinere actuale, pentru a ne situa din nou într-un cadru prielnic pentru un viitor sănătos și de calitate a tinerilor din societatea noastră.

Rectorul UVT, prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea, a transmis participanților, tinerii elevi din școlile și liceele care au răspuns inițiativei: „Sunt convins că sub coordonarea echipelor noastre de la Facultatea de Educație Fizică și Sport și de la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie, pentru începutul acestui program, elevii vor regăsi bucuria implicării și dialogului în echipe mici, așa cum i-am invitat să revină, atât pe terenurile de sport în aer liber ale UVT, cât și în spațiile din principalele piațete ale Timișoarei. Vor fi respectate toate regulile epidemiologice, dar, în același timp, vor fi promovate mișcarea, participarea, comunicarea și buna dispoziție.”

 

Comentarii

comentarii