Acasă Eveniment „Cupa Banat Sport Antidrog”

„Cupa Banat Sport Antidrog”

DISTRIBUIȚI

Competiţia Cupa „Banat sport-antidrog” are menirea de a sonda în unităţile educative din Timişoara interesul profesorilor, dar mai ales al elevilor pentru dezvoltarea spiritul educativ-competiţional. Competiţia propusă de IPJ Timiş se încadrează în rândul activităţilor educaţiei nonformale şi vizează ocuparea în mod organizat a timpului liber pentru elevii din şcolile timişorene. Astfel, oamenii legii oferă posibilitate tinerilor elevi din şcoli să se ferească de tentaţia consumului substanţelor care le-ar putea aduce modificări ale funcţiilor organismului.  Pentru a atinge noi performanţe, de multe ori, tânărul este tentat să recurgă la substanţe interzise, substanţe care îi pun în pericol sănătatea şi viaţa. Drogul este consumat la început sub formă de experiment, din cauza curiozităţii. Treptat, treptat se ajunge la dependenţă, apărând astfel dorinţa de a consuma tot mai frecvent aceste substanţe nocive. Această dorinţă provine din „foamea” de a descoperi şi cunoaşte realitatea înconjurătoare în toate ipostazele incitante şi sensurile ei profunde. “Prin această întrecere sportivă dorim să arătăm tinerilor că se pot îndepărta factorii de risc ce duc la consumul de substanţe legale sau ilegale, promovând mişcarea, sportul.  Competiţia vine în completarea educaţiei care se face în şcoli şi oferă elevilor posibilitatea de a se elibera de tulburări emoţionale, anxietate, depresie, însingurare, frustrări şi conflicte interpersonale. Sâmbătă, 12 mai, începând cu ora 10, în curtea LPS Banatul vor avea loc mai multe competiţii: cros, şah, tenis de masă, baschet şi minifotbal.

Comentarii

comentarii