Acasă Cultura Cupa Mirtys Dance, editia a II a, Dumbravita, 22 septembrie

Cupa Mirtys Dance, editia a II a, Dumbravita, 22 septembrie

DISTRIBUIȚI

Anul acesta readucem in cadrul <Concursului National de dans sportiv> cele mai performante cupluri de dansatori sportivi din tara, sambata, 22 septembrie la Sala Polivalenta din Dumbravita.

Evenimentul este la cea de-a doua editie si este organizat de clubul de dans timisorean “MirtysDance” iar coorganizator clubul CRYSTAL DANCE din Cluj Napoca, in colaborare cu Federatia Romana de Dans Sportiv, Consiliul Judetean Timis, Directia pentru Tineret si Sport Timis si Primaria Dumbravita.

Competitia se adreseaza fetelor solo, sportivilor din categoriile: debutanti, precompetitional, open, precum si concursurilor pe clase valorice. Dansatorii inscrisi vor concura pe categoriile de varsta: 6-9 ani, 10-11 ani, 12-13 ani, 14-15 ani, 16-18 ani, 19-34 de ani la cele doua sectiuni standard si latino-americane.

Concursul National de dans sportiv de anul acesta va fi jurizat de peste 30 de arbitri nationali reunind cei mai titrati arbitri din tara.

Veti avea ocazia sa vedeti o competitie la nivel national, multi dintre participanti fiind sportivi de talie nationala si internationala cu rezultate remarcabile si in alte concursuri de profil. Frumusetea acestui sport, magia dansului, eleganta costumelor, emotiile concurentilor  va vor incanta cu siguranta.

Cele doua sectiuni ale dansului sportiv sunt: sectiunea standard cu vals lent, tango, vals vienez, slow fox si quick step si sectiunea latino cu samba, cha-cha, rumba, paso doble si jive.

MIRTYS DANCE este o scoala de dans pentru copii din Timisoara cu o experienta de peste 11 ani, condusa cu pasiune pentru muzica si dans de Mirtys Staici si Decius Mirea, dansatori profesionisti, sportivi de performanta care la randul lor au o experienta de peste 16 ani si rezultate importante castigate in competitii nationale si internationale. Mai multe detalii despre noi gasiti pe www.mirtysdance.ro.

Comentarii

comentarii