Acasă Actualitate Cupa României la Automobilism – Cupa VTM Timiș – Nădrag 2021

Cupa României la Automobilism – Cupa VTM Timiș – Nădrag 2021

DISTRIBUIȚI

Un nou regal automobilistic are loc sâmbătă, 12 iunie, la Nădrag: Cupa „VTM Timiș – Nădrag 2021”, o competiție de viteză pe traseu montan desfășurată în cadrul ediției a VIII-a a Cupei României la Automobilism „ACR – CNAK Timiș 2021”. Competiția are loc pe Drumul Județean 681 Nădrag-Fârdea, pe un traseu în lungime de 3 kilometri. După cum au anunțat organizatorii, parcul tehnic se va deschide la ora 8, urmând ca între 8.30 și 9.30 să se efectueze verificările tehnice și administrative. Startul primului concurent în manșa de recunoaștere este programat la ora 10:01, iar în manșa de antrenamente cronometrate la ora 11:01. Cele două manșe de concurs vor debuta la orele 12:00 și la 13:00. Pentru ca spectatorii să le poată admira de aproape, organizatorii au programat o defilare a mașinilor de concurs, prin Nădrag, la ora 14, apoi, de la ora 14.15, mașinile vor fi expuse pentru a fi admirate. Festivitatea de premiere este programată pentru ora 15, în centrul Nădragului. În ziua 12 iunie, între orele 8 și 17, circulația va fi închisă pe DJ 681, de la intersecția cu DJ 681B, pe o distanță de 3,5 kilometri spre satul Hăuzești.

 

 

Comentarii

comentarii