Acasă Economic Curs de calificare administrator de condominii, la CCIA Arad

Curs de calificare administrator de condominii, la CCIA Arad

DISTRIBUIȚI

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură a judeţului Arad organizează cursul de calificare pentru administratorii de condominii. Cursul poate fi urmat atât de persoanele care lucrează deja, cât și de cele care ar dori să lucreze ca administrator condominii.

Pentru a putea presta această activitate, este nevoie de un certificat de calificare profesională eliberat de un centru de formare profesională și de un atestat eliberat de primar, plus cazierul judiciar.

“Meseria de administrator condominiu implică o doză mare de responsabilitate, este important ca cei care activează în domeniu să fie la curent cu reglementările în vigoare şi să aibă o bună pregătire teoretică și practică”, declară preşedintele CCIA Arad, domnul Gheorghe Seculici.

De îndată ce legislația muncii va fi armonizată cu noul standard ocupațional, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Arad, va demara cursul de calificare – ADMINISTRATOR DE CONDOMINII, curs ce vă pregătește teoretic și practic pentru îndeplinirea responsabilităților dumneavoastră în contextul modificărilor aduse de Legea nr. 196/2018, cu accent pe riscurile la care vă expuneți în cazul în care nu aplicați corect aceste modificări.

“În cadrul orelor de curs, fiecare participant va primi sprijin din partea formatorilor cursului – în vederea întocmirii – STATUTULUI ASOCIAȚIEI DE PROPRIETARI ȘI REGULAMENTULUI CONDOMINIULUI – documente obligatorii conform legii 196/2018.

Înscrierile la cursul de administrator de condominii au început încă din luna ianuarie. Participarea la curs va fi posibilă în ordinea înregistrării cererilor de înscriere, grupele fiind constituite din maxim 28 persoane – la orele de pregătire teoretică şi maxim 14 persoane – la orele de pregătire practică”, informează managerul Centrului de Formare Profesională din cadrul CCIA Arad, prof. Carmen Crişan.

Documente necesare înscrierii:

  • copie buletin/carte de identitate;
  • copie certificat de naştere;
  • copie certificat de căsătorie, dacă este cazul;
  • copie diploma studii medii sau studii superioare;

La absolvirea cursului se eliberează certificatul de calificare profesională (calificare recunoscut de Ministerul Educației Naționale si Ministerul Muncii și Justiției Sociale), solicitat de autoritățile publice locale pentru dobândirea calității de administrator de condominii.
La CCIA Arad vor începe în curand şi cursurile de Inspector resurse umane, Manager proiect, Bucătar, Arhivar şi Achiziţii publice.

Informații suplimentare: CCIA Arad – prof. Carmen Crişan, telefon 0730188299 , email carmen.crisan@ccia-arad.ro

Comentarii

comentarii