Acasă Actualitate Cursa rățuștelor 2023, în sprijinul educației! Vor fi renovate 69 de școli,...

Cursa rățuștelor 2023, în sprijinul educației! Vor fi renovate 69 de școli, inclusiv cea din Brestovăț Timiș

DISTRIBUIȚI

Cursa Răţuştelor este unul dintre cele mai așteptate evenimente organizate de rotarienii din Timișoara. În fiecare an, sute de timișoreni, și nu numai, se strâng pentru a urmări întrecerea pentru marele premiu.

Cu fiecare ediție în parte rotarienii au reușit să atragă comunitatea în jurul unui un scop comun caritabil. Cursa este organizată de clubul Rotaract Timişoara, în colaborare cu cluburile Interact, Rotaract şi Rotary din oraş, în vederea susținerii unei cauze caritabile locale.

Ediția aceasta va avea loc la nivel național, pe data de 1 iunie 2023, în același timp cu Ziua Internațională a Copilului.

Mii de rățuște de cauciuc din Timișoara, București, Cluj și alte orașe din țară vor fi lansate deodată în întrecerea pentru marele premiu. Toți cei care doresc să participe la Cursa Rățuștelor trebuie să achiziționeze minim un bilet.

Persoanele ale căror bilete cuprind numerele primelor răţuşte ajunse la linia de sosire, câştigă premii în bani, produse și servicii.

Tema ediției anului 2023 a Cursei Rățuștelor pe Bega este reprezentată de educație. De aceea toate fondurile strânse în urma acestui proiect să se îndrepte spre Asociația BookLand România și implicit spre Școala Gimnazială din comuna Brestovăț Timiș.

Cauza?

Rotarienii explică: Imaginați-vă o Românie în care până și în cele 13.600 sate și comune găsiți școli frumoase, curate și bine dotate, cu elevi care învață bine și aspiră la studii superioare.

Credem cu tărie în potențialul tuturor copiilor de a-și lăsa amprenta în societate odată ce au beneficiat de o educație de calitate. Cu ajutorul persoanelor juridice și persoanelor fizice din toată țara, care s-au mobilizat contribuind cu bani, produse sau servicii, Asociația BookLand a reușit până la sfârșitul anului 2022 să renoveze și să doteze 67 de instituții de învățământ din mediul rural.

În anul 2023 vor fi renovate un număr de 9 instituții de învățământ, printre care și Școala Gimnazială din comuna Brestovăț, județ Timiș, aceasta reprezentând cauza proiectului de anul acesta.

Asociația BookLand s-a născut din dorința de a-i ajuta pe tineri să redescopere dragostea față de lectură, având convingerea că doar prin educație societatea va evolua, iar noi vom fi mai buni.

Pentru că, așa cum spunea reformatorul învățământului românesc, Spiru Haret: “Cum arată astăzi şcoala, va arăta mâine ţara mâine! –susțin rotarienii.

Fondurile strânse în evenimentele anterioare au avut următoarele scopuri:

2009 – repararea unui dispensar mobil care are ca scop acordarea de ajutor medical în localităţile din județul Timiş care nu dispun de facilităţile necesare/

2010 – renovarea unui salon al Clinicii II de Pediatrie „Bega” din Timişoara.

2011 – reamenajarea secţiei de ATI din cadrul Clinicii de Chirurgie Generală Oncologică II a Spitalului Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara.

2012 – Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara.

2013 – ISU Banat.

2014 – achiziționarea unui ATV cu șenile, lamă de zăpadă și remorcă pentru Formațiunea de Intervenție Rapidă pe Bază de Voluntariat „SALVO”.

2015 – dotarea Secției de Neonatologie din cadrul Spitalului de Copii ”Louis Țurcanu”.

2016 – amenajarea și dotarea Secției de Ortopedie – Traumatologie II din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență ”Pius Brînzeu” Timișoara/

2017 – renovarea unor saloane din cadrul Clinicii de Neonatologie a Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara (Odobescu).

2018 – crearea unui spațiu dedicat artelor muzicale pentru IncubART 2019 – dotarea și dezvoltarea unui atelier de robotică în cadrul Colegiului Național Bănățean.

2020 – achiziționarea de tablete cu scopul accesului echitabil la educația online în cadrul Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă „Dumitru Ciumăgianu” și Centrul Frații lui Onisim.

2021 – dotarea și dezvoltarea Liceului Teoretic Special Iris în vederea atingerii potențialului maxim de dezvoltare al elevilor cu deficiențe de vedere

În cadrul acestui concurs, răţuştele de cauciuc adoptate de către societăţi comerciale, instituţii, asociaţii sau persoane fizice, vor fi lansate pe Bega.

În plus, se pun la dispoziţie bilete de participare pentru colectivul firmei, respectiv pentru grupul de copii implicaţi, precum şi rățuște suvenir.

Rotaract este o organizaţie nonprofit, apolitică şi internaţională, un program înfiinţat de către cluburile Rotary şi destinat tinerilor cu vârste cuprinse între 18-30 ani. Cluburile Rotaract din întreaga lume organizează proiecte social-umanitare de dezvoltare a comunităţii. Pe plan mondial există mai mult de 9500 de cluburi şi 290.000 de membri Rotaract. Clubul Rotaract Timişoara a fost înfiinţat în anul 1999.

Comentarii

comentarii