Acasă Actualitate Cursuri de Krav Maga pentru polițiștii locali din Timișoara

Cursuri de Krav Maga pentru polițiștii locali din Timișoara

DISTRIBUIȚI

Polițiștii locali din Timișoara beneficiază de de cursuri de Krav Maga, direct de la un instructor israelian. Cursul „Tehnici de intervenție și autoapărare polițienească” va fi susținut de reputatul instructor cpt. Hazan Koby, fost polițist în cadrul Poliției din Israel. La cursul său iau parte 30 de polițiști locali. De organizare se ocupă Asociația Profesională a Polițiștilor Locali Timișoara pentru cele trei zile, 21, 22 și 23 august.

Și în urmă cu doi ani a mai avut loc o asemenea sesiune, Poliția Locală Timișoara fiind singura din țară care a beneficiat de acest modul de instruire, la vremea respectivă fiind prima dată când instructorul israelian susținea un astfel de curs în cadrul unei organizații IPA în Europa. Polițiștii locali vor învăța cum să se apere și cum să intervină în cazul unei agresiuni.

După prima zi, polițiștii locali care au participat au declarat că toate cele învățate le sunt extrem de utile în activitatea de zi cu zi din teren, unde se confruntă cu situații în care unele persoane pot deveni violente. Poliția Locală Timișoara transmite că echipajele sale se perfecționează permanent pe teme diverse, utile în a deveni o structură cu adevărat profesionistă.

Comentarii

comentarii