Acasă Actualitate Cutremur cu magnitudine de 5,2, în Gorj. S-a simțit inclusiv la Timișoara

Cutremur cu magnitudine de 5,2, în Gorj. S-a simțit inclusiv la Timișoara

DISTRIBUIȚI

Luni, 13 februarie, la ora 16.58, în județul Gorj s-a produs un cutremur cu magnitudinea de 5,2 grade. Seismul s-a produs la o adâncime de 15 kilometri, conform Institutului pentru Fizica Pământului. Acesta s-ar fi resimțit, potrivit mai multor cetățeni, inclusiv în Timișoara.

Cutremurul a avut loc la 102 km sud-vest de Sibiu, 107 km nord-vest de Craiova, 137 km vest de Pitesti, 166 km est de Timisoara, 179 km sud de Cluj-Napoca, 183 km sud-est de Arad, 196 km vest de Brasov, 218 km est de Belgrad, 222 km est de Zemun, 224 km vest de Ploiesti, potrivit INFP.

Până acum, potrivit IGSU, nu au fost raportate victime sau pagube materiale. Îndemnul autorităților este respectarea măsurilor recomandate. Totuși, ISU Timiș, potrivit protocoalelor, a luat toate precauțiile și și-a trimis echipele în recunoaștere.

„În urmă cu puțin timp, în Oltenia, Gorj s-a produs un cutremur cu magnitudinea de 5,2 pe scara Richter, la o adâncime de 15 km.
Până la acest moment, nu au fost primite apeluri prin intermediul 112 și nici nu au fost semnalate pagube materiale sau victime.
Informații despre măsurile și modul de comportare înainte, în timpul și după producerea unui seism, aici: https://fiipregatit.ro/ghid/cutremur/
Reguli de comportare în caz de cutremur: https://youtu.be/rlEuJdtQrgI
#Update În cazul seismelor, Sistemul RO-ALERT nu va difuza notificări, anterior declanșării acestora.
Ulterior producerii cutremurului, în cazul în care acesta generează consecințe grave, vor putea fi difuzate mesaje de avertizare a populației, cu măsuri de protecție adecvate (de exemplu: puncte de distribuție a ajutoarelor de urgență).
https://ro-alert.ro/intrebari-frecvente/”, au postat pe Facebook reprezentanții IGSU.
 
„Începând cu orele 17:15 subunitățile ISU TIMIS se deplasează în recunoastere post cutremur. La nivelul Dispeceratului ISU Timiș, până în acest moment, nu s-au înregistrat apeluri care să solicite sprijinul în urma cutremurului”, transmit reprezentanții inspectoratului județean.

UPDATE: ”În ziua de 13.02.2023, 17:21:14 (ora României), s-a produs în OLTENIA, GORJ un cutremur slab cu magnitudinea ML 3.0, la adâncimea de 15 km”, a transmis INFP.

Cutremurul s-a produs la 109 km SV de Sibiu, 111 km NV de Craiova, 146 km V de Pitesti, 157 km SE de Timisoara, 176 km SE de Arad, 181 km S de Cluj-Napoca, 206 km V de Brasov, 208 km E de Belgrade, 213 km E de Zemun, 225 km NE de Nis.

UPDATE: Oameni din toată Serbia raportează că s-a simţit cutremurul din România, scrie cotidianu sârb „Blic”. De asemenea, presa din Bulgaria relatează că seismul s-a simţit în oraşele bulgare de pe malul Dunării.

Cetăţeni din Niš, Belgrad, Zaječar, Požarevac, Svilajnec, Jagodina, Paraćin şi Vršac spun că au simţit cutremurul, scrie „Blic”.

„La ora 15 şi 58 de minute, clădirile s-au zguduit, în Bor s-a simţit un cutremur”, a scris pe reţelele sociale unul dintre cetăţeni.

Aceleaşi veşti vin din toată ţara. “Am fost zguduiţi de un cutremur… mobila a început să se mişte…”, a mărturisit pe Twitter o femeie din Nis.

Cutremurul a fost semnalat şi de cetăţenii din Belgrad, a fost resimţit în Borča, dar şi în centrul oraşului, relatează „Blic”.

De asemenea, postul public de radio din Bulgaria spune că seismul din România s-a simţit în oraşele bulgare din apropierea Dunării.

Comentarii

comentarii